In faza tragismului, scena lui Maniutiu era populata cu viziuni demne de Goya si Bosch, pentru ca acum, odata cu exorcizarea prin coregrafismul comicaresc, sa cutreieram prin cadre din Chagall, Klee sau Kandinski.

Dan C. Mihailescu

Ne aflam intr-un laborator ambiguu in care realul si oniricul nu au granite ferme, in care experienta, imaginatia, visul si amintirea isi incurca instrumentele, iar locul si timpul sunt coordonate schimbatoare, suportand oricate rasuciri si intoarceri. Prozele imbricate ale lui Mihai Maniutiu se citesc cu sentimentul ca ti se pun la indemana misterioase chei de dezlegat mari adevaruri, dar si cu disperarea fertila ca nu vei putea gasi usile pe care le deschid.

Maniera suprarealista de abordare a lumii e absolut legitima in ochii cititorului copil. Cum la varsta copilariei fantasticul e din lumea aceasta, planurile aluneca unele in altele, granitele dintre lumi si obiecte, dar si proportiile aparent imuabile pot fi sparte sau macar negociate, distorsiunea e pozitiva, caci inovatoare, povestea curge serpuit si poate oricand reveni asupra propriilor enunturi. Se exerseaza cai de conservare a uimirii, a inocentei curioase si indraznete, a libertatii de miscare printre cuvinte si lucruri, pentru o reevaluare pe cont propriu a relatiilor umane.

Irina Petras