Garcia Marquez. Povestea unui deicid

Fiecare roman este un deicid secret, un asasinat al realitatii. La origine, acest eseu reprezinta teza de doctorat sustinuta de Vargas Llosa in 1971, insa, mai mult decat atat, marturiseste imensa lui admiratie pentru Gabriel Garcia Marquez si pentru romanul Un veac de singuratate.

Textul impleteste analiza profunda a operei cu fragmente din dialogul pe care Vargas Llosa l-a purtat cu Garcia Marquez, oferindu-le cititorilor ocazia sa asiste la o punere in scena a metaliteraturii. Sub ochii lor se desfasoara intregul travaliu romanesc, de la inceputurile in jurnalism si scrierea primelor povestiri, pana la recurentele culturale si realitatile fictive pe care le produc.

Vreme de optsprezece luni, Garcia Marquez s-a inchis intr-o camaruta, fumand si scriind, scriind si fumand. A batut la masina peste o mie trei sute de file, fara sa punem la socoteala materialele aruncate la cos. Ce a rezultat este un roman ambitios, obsesiv, ca un sarpe care-si musca varful cozii. Lasand deoparte mediul riguros in care a fost conceput, eseul ii invita pe cititori tocmai in camaruta lui Gabriel Garcia Marquez, in intimitatea operei si a vietii unuia dintre cei mai importanti scriitori sud-americani.

• Un eveniment literar. O cercetare vastă, care toacă mărunt demonii, istoria, întâmplările care au format proza scriitorului columbian până la romanul Un veac de singurătate.

  Javier García Recio

• Toți romancierii sunt răzvrătiți, dar nu toți răzvrătiții sunt romancieri. De ce? Spre deosebire de ceilalți, romancierul nu știe de ce-i răzvrătit, ignoră rădăcinile profunde ale discordiei lui cu realitatea: e un răzvrătit orb. Demența demonică la care îl împinge propria răzvrătire – să ia locul lui Dumnezeu, să refacă realitatea –, caracterul radical pe care aceasta îl adoptă în sine e manifestarea acelei obscurități tenace.

  Mario Vargas Llosa

• Un scriitor nu-și inventează temele; le plagiază din realitatea reală în măsura în care ea i le sedimentează în spirit, sub forma experiențelor cruciale, ca pe niște forțe obsesive de care vrea să se elibereze, scriind. E amuzant să auzi această afirmație categorică din gura autorului care, câțiva ani mai târziu, avea să scrie romanul cel mai plin de imaginație posibil.

  Mario Vargas Llosa