Louis Soutter, probabil

Puse creionul jos, isi sterse picaturile de sudoare de pe frunte si ceafa, clipi din ochi. Se uita la desen, il privi tot atat cat il privea si desenul pe el. Ce conteaza sa stim daca Louis trasase in acest prim desen un copac, un fruct, o bolta de biserica, niste personaje, Cristos pe cruce, un oras imaginar sau un simplu decor, important este ca initia acum ceea ce ii va permite sa nu se piarda, sa justifice perpetua lui inadaptare, sa conjure inexistenta, rusinea si pacatele, dar mai intai de toate, antama acum explorarea unei lumi care-l elibera, pe el in primul rand, apoi si pe altii, pe toti cei ce ce-si vor da osteneala sa-i vada opera, adica sa accepte sa faca tabula rasa din certitudinile ce linistesc si sa fie parcurse drumurile angoasei. Azi ca si ieri, persista o jena, caci in spatele fiecarui desen, in spatele a ceea ce credem ca am recunoscut, ghicesti de fapt altceva, inavuabil, inexprimabil poate, un adevar nu prea usor de dus: ceea ce noi numim libertate nu este decat un placebo, o iluzie care mascheaza greu lipsa, dezastrele si micile noastre aranjamente; comuna si dureroasa noastra recluziune pe viata, cum ar fi murmurat Louis Soutter, probabil.