Religia naturala

De la Antichitatea pagana si pana la spiritualismul francez din secolul al XIX-lea, religia naturala a fost punctul de intalnire al ganditorilor rationalisti si religiosi care au vazut in ea temelia invariabila a oricarei religii, baza comuna care ingaduie dialogul. Religia naturala se impotriveste dogmatismului, este universalista si toleranta. Eseul de fata prezinta nucleul teoretic permanent, precum si evolutia tematica a religiei naturale de la Cicero si pana la Jules Simon; nu sunt omisi nici Erasmus, Spinoza, Locke, Hume, Voltaire, Rousseau sau Kant. Ni se arata totodata felul in care religia naturala ajuta la formarea unei gandiri personale si libere, in cadrul careia religia si filosofia, in loc sa se combata, incearca sa dialogheze. E firesc, asadar, sa incepem colectia noastra cu aceasta lucrare. Dumitru TEPENEAG

O notiune care parcurge o atat de lunga perioada a istoriei filosofiei, cel putin nouasprezece secole, nu e neaparat reluata in acelasi sens, in functie de aceleasi mize teoretice sau practice. Mai ales ca aici e vorba de o pozitie defensiva si totodata polemica, facand parte dintr-o strategie care vizeaza fie sa apere religia in cadrul filosofiei, fie sa acorde filosofiei dreptul de a critica dogmatismul religios. In acest vechi conflict intre filosofie si teologie, oare trebuie, pentru a rasturna vechea metafora, ca slujnica sa devina stapana? Nu s-ar putea sa renuntam la orice pozitie de dominare sau de supunere? Vom vedea ca acestei atitudini ii corespunde proiectul de elucidare si aparare a unei religii naturale. Jacqueline LAGREE