Sub ocrotirea aripilor Lui

Nimic din intreaga ei experienta ca sotie, mama si profesoara nu o pregatise pentru ceea ce o astepta…

La patruzeci si doi de ani, Abigail MacLeod e pe cale sa-si vada visul implinit: dintotdeauna ravnise sa participe la sapaturile arheologice din Israel. Cu inima franta din cauza casniciei ei distruse, Abby se agata de speranta ca aceasta calatorie va aduce putina liniste in viata ei zguduita din temelii. Martora inopinata la o tragedie cumplita, Abby este pe punctul de a renunta la tot. Totusi prietenia reconfortanta cu Ana Rahov, arheolog cu experienta, si pasiunea ei pentru fascinanta Tara Sfanta o incurajeaza sa nu renunte. Spre uimirea ei, ceea ce descopera dincolo de frumusetile Israelului si dincolo de intrigile din trecut este o istorie plina de confruntari si durere, insa, pe masura ce lumea tumultuoasa a primului secol din Palestina prinde viata din mijlocul ruinelor, Abby isi da seama ca adevaratul refugiu pentru sufletul ei zbuciumat este Cel Atotputernic, Dumnezeul rascumpararii si al iertarii.

Fragment:

“- Urasc locul asta! Urasc Israelul!

Ana isi stranse tare ochii umflati la amintirea vilei curate si spatioase din Bagdad, a servitorilor care ii cocoloseau exagerat, la mielul suculent si fructele savuroase, pe care le aveau din belsug pe masa lor. Ana dusese o viata de rasfat in Irak, indestulati ca pepenii cu placinte si dulciuri. Dupa moartea mamei, ea si Abba impartisera vila cu unchiul Mardoheu, matusa Shoshanna si cei trei fii ai lor. Acum, nu putea intelege de ce lasasera totul in urma ca sa locuiasca in mizerie, intr-o coliba rudimentara in toropeala desertului. Era prea orbita de durerea ei ca sa mai vada greutatile care apasau pe umerii lui Abba, disperarea nerostita din vocea lui, tanjirea lui dupa fostul lor mod de vietuire, la fel de mare ca si a ei.

• De ce nu putem merge acasa? ofta ea.
• Gata. Ma dau batut, zise Abba dintr-odata. Este inutil sa incerc sa te consolez. Nu asculti niciun cuvant pe care ti-l spun. Am treaba.

Nu era nervos, Abba nu-i vorbea niciodata pe ton nervos, pur si simplu obosise sa se bata cu morile de vant. Ana ii aluneca din poala, cand se ridica in picioare. Isi scoase camasa si o azvarli pe usa deschisa a colibei.

- Beniamin, isi striga el nepotul, hai, te rog, fa ceva impreuna cu verisoara ta.

Ben iesi din coliba alaturata si-si tari picioarele spre locuinta lor, iar Abba prelua rolul lui Ben, care il ajuta pe unchiul Mardoheu sa amestece cimentul pentru podeaua cea noua.

- Ptiu! E cald rau, nu-i asa? zise Ben, stergandu-si fata cu coada camasii.

Ana incepu sa planga.

- Vrei sa ne jucam un joc, ceva, Ana?

Se gandi la jocurile pe care ea si Ben le jucau in curtea umbroasa a vilei lor si incepu sa se smiorcaie:

- Eu vreau sa merg acasa!”