Amintiri despre Ramana Maharshi

Sadhu Arunachala, rezident la Sri Ramanasramam, Tiruvannamalai, este cu certitudine un bun exemplu de devotiune perfecta fata de Bhagavan Sri Ramana Maharshi. Numele si faima lui Bhagavan Sri Ramana l-au purtat din Anglia pana in India si, odata sosit la lacasul suprem al lui Bhagavan, nu l-a mai parasit niciodata.

Este asadar foarte firesc ca el sa aiba multe sa ne povesteasca, nu numai despre Bhagavan si invataturile sale, ci si despre nenumarate alte intamplari petrecute in prezenta lui Bhagavan.

"Sa incerc sa descriu acum primele mele impresii ale celor dintai momente in care m-am aflat in prezenta lui Bhagavan, e un demers dificil. Am simtit pacea extraordinara a prezentei sale, bunavointa, gratia lui. Nu am simtit ca si cum atunci l-as fi intalnit pentru prima oara. Era ca si cum l-as fi cunoscut dintotdeauna. Nu am avut nici macar senzatia reluarii unei legaturi cu o cunostinta veche. El fusese acolo dintotdeauna, desi eu nu fusesem constient de asta la momentul respectiv. Acum stiam.

... el era ca o oglinda ce parea sa ne reflecte propriile simtaminte. Daca erai reticent ori vadeai o veneratie excesiva, el parea sa fie distant si rezervat, pe de alta parte, daca raspundeai firesc si cu naturalete iubirii atotcuprinzatoare a prezentei sale, atunci el te trata ca pe unul de-ai sai.

Nenumarati oameni l-au identificat pe Bhagavan cu Dakshinamurti, gurul tacut. Nu a fost atat de taciturn pe cat au afirmat-o unii, insa atunci cand le vorbea discipolilor sai in inima lor, o facea prin tacere profunda. Oamenii veneau la el framantati de indoieli si dupa ce sedeau o vreme in prezenta lui, plecau fara a fi pus o singura intrebare, cu toate nedumeririle clarificate. El insusi a afirmat: „Tacerea este cea mai buna upadesa, care este insa potrivita doar pentru discipolii avansati; nu toti sunt capabili sa isi traga deplina inspiratie din ea, de aceea se recurge la cuvinte pentru a explica Adevarul. Adevarul este insa dincolo de cuvinte. Nu poate fi explicat.

Bhagavan a avut, cu siguranta, un mesaj pentru Occident, unde era mult apreciat. Argumentarile pur rationaliste si lipsa oricarui sentimentalism in invataturile sale constituiau o mare atractie. Nu tinea niciodata predici, nici nu decreta ori impunea regulamente, ci se rezuma intotdeauna la indreptarea cautatorului asupra sa insusi, subliniind ca totul depindea in intregime de el, gurul neputand decat sa indice si sa ghideze, nimeni altcineva neputand conferi altcuiva Realizarea Sinelui.

Bhagavan mi-a explicat odata ca gandurile ne vin sub forma de impulsuri intermitente ce se succed cu o viteza fulgeratoare si ca niciun gand nu e continuu. Este analog unui ciclu de curent alternativ atat de rapid incat pare continuu, la fel ca lumina electrica emanata de un bec. Daca doar am putea sa ne concentram mai degraba asupra intervalului dintre ganduri decat asupra gandurilor insele si iata, asta e Realizarea Sinelui.

... presupunand ca te-ai debarasat de cea mai mare parte a vasanelor, cum apare de fapt realizarea? Referitor la aceasta intrebare de dobandire a realizarii Sinelui, Bhagavan mi-a marturisit ca o persoana care mediteaza in mod regulat, in fazele incipiente va intra de regula intr-o transa care va dura probabil vreo 30 de minute, iar daca va continua cu practica corecta a tapas-ului, acest gen de samadhi va deveni mai frecvent. Atat de transportat de ea va fi, incat nu va mai fi in stare sa se gandeasca la nimic altceva decat cum sa se retraga in vreun ungher linistit unde sa poata medita nestingherit. Isi va pierde interesul in orice altceva pana ce nu se va fi stabilizat in Sine, cand niciun fel de meditatie nu va mai fi necesara. Atunci v-a fi dobandit sahaja samadhi sau starea sa naturala.

Ideea ca totul este in minte si ca mintea este un simplu fenomen pasager a fost incontinuu accentuata de Bhagavan. „Cine este cel din spatele mintii?”, intreba el in repetate randuri. „Descopera-l pe acela si mintea insasi va disparea in mod automat.” Pentru a o face trebuie sa cauti fara incetare sursa eului prin investigatia „Cine sunt eu?” Desi in realitate invatatura lui Bhagavan este de o mare claritate, demersul acesta este adesea gresit inteles. In aceasta cautare nu trebuie sa cauti un Eu absolut, transcendental,ci egoul insusi si punctul din care acesta isi face aparitia. Descopera asta si egoul se va narui de la sine si atunci vei sti ca nu exista nimic altceva decat Sinele. Demersul este analog parcurgerii albiei unui rau in sens invers, inapoi printre dealuri catre izvorul sau, iar odata ajuns in punctul din care izvoraste, firul de apa insusi inceteaza sa existe.

Izvorul, mintea, egoul sunt una si aceeasi si nu pot exista una fara alta. Mintea nu poate cunoaste Sinele, caci cum ar putea ea cunoaste ceea ce rezida dincolo de ea insasi?

Intr-o zi, cand cineva vorbea de facut una sau alta, Bhagavan a intrebat: „De ce crezi ca tu esti autorul faptelor tale? In asta consta tot necazul. E complet absurd, la fel cum este evident tuturora ca Eul nu face nimic. Numai corpul este acela care actioneaza, Eul este intotdeauna martorul. Noi ne identificam pana intr-atat cu gandurile si cu actiunile noastre incat afirmam fara incetare «Eu am facut una sau alta», cand de fapt «Eu» nu am facut absolut nimic.

Concentreaza-te asupra a fi martorul, si lasa lucrurile sa-si urmeze cursul,ele vor continua oricum, nu le poti impiedica.” Tocmai asta e ideea! Lucrurile vor continua oricum, dar Bhagavan ne-a invatat ca desi nu sta in puterea noastra sa le oprim, avem in schimb capacitatea de a le putea observa dintr-un punct de vedere detasat, ca martor si nu ca faptuitor. Acesta este scopul vietii, iar sadhana exact in asta consta."