Stihuri la moartea tatalui sau

« La inceput, Stihurile s-au dorit a fi un omagiu poetic adus Maestrului Don Rodrigo Manrique, stins din viata dupa o indelungata boala; un soi de elegie care sa cinsteasca viata cavalerului, laudandu-i virtutile si incredintandu-l astfel memoriei alor sai. Propunerea lirica a lui Manrique deopotriva cu reinnoirea estetica si tematica fac din Stihuri o opera ce transcende evenimentul personal, izbutind ceea ce putini poeti reusesc, si anume ca moartea cuiva apropiat sa se transforme intr-o moarte reprezentativa, o moarte plurala pe care fiecare cititor si-o insuseste. Cu o voce emotionanta si o constructie directa, poetul dezvaluie caracterul definitiv al mortii, acel moment in care fiecare fiinta isi vede desfiintata unicitatea in fata sfarsitului inexorabil al vietii. Un sfarsit comun, spre care se indreapta deopotriva cei bogati si cei dezmosteniti, razboinicii si lasii, raufacatorii si marinimosii... Aceasta interogare universala asupra existentei, ce indeamna la „o buna folosinta” a vietii, inalta Stihurile deasupra tuturor celorlalte creatii lirice ale timpului sau, intiparind o serie de imagini in poezia universala, ce vor fi asimilate ulterior de poeti spanioli de talia lui Francisco de Quevedo, Gustavo Adolfo Becquer, Antonio Machado, Federico Garcia Lorca sau Miguel Hernandez. » Octavio Pineda