Calatorie la capatul noptii

Intre Parisul inundat de muzici militare si de fanfaronada eroismului de cafenea, macelul absurd de pe front, Africa insangerata, New Yorkul murdar si sarac si iarasi Parisul crimelor si abjectiei, calatoria in noapte nu se sfarseste niciodata. Ferdinand Bardamu, personajul principal din odiseea de orori care e primul roman al lui Celine, trece prin toate cu o singura credinta: nu poti supravietui decat daca intelegi ca absurdul si raul sunt singurele adevaruri ale lumii. Doar asa ramai in picioare, restul - de la increderea in ajutorul oamenilor la dragostea unei femei - sunt aiureli care te doboara. Un asemenea credo cinic are nevoie de o expresie pe masura. Celine se foloseste de toate resursele limbii franceze pentru a face sa rasune in roman, intr­un crescendo naucitor, dezgustul, cruzimea, dispretul si durerea. Calatorie la capatul noptii e o capodopera nu doar pentru ca pune in scena, hiperbolic, absurdul existential (desi ar fi fost de ajuns si atat); e si datorita stilului celinian, amestec fara precedent de argou, limba populara si nestapanita violenta de limbaj.

• Fara Celine n-ar fi existat Henry Miller, nici Jack Kerouac, nici Charles Bukowski.

  John Banville

• Celine este unul dintre primii scriitori care traiesc ceva din care literatura ajunge azi sa se hraneasca aproape exclusiv: absurditatea vietii.

  Gaetan Picon

• Eroul metafizic al lui Celine este acest omulet mereu in miscare, intre Chaplin si Kafka, dar mai inversunat decat ei, il redescoperi aici perplex, incercat, ratacit, nedumerit, atacat de pretutindeni, totusi treaz, dand neobosit piept cu absurditatea, cu prostia, cu rautatea intr­o lume facuta din cosmaruri teribile si fara noima.

  Philippe Sollers

• O incercare furioasa de a aseza constiinta umana in epicentrul unei lumi care explodeaza sub influentele viciului.

  Will Self

• Celine este Proust­ul meu.

  Philip Roth