Traditie supralicitata, modernitate diortosita

Viorel Marineasa nu este un simpatizant al "fundamentalismelor" nici atunci cind e vorba de cele ale lui Nae Ionescu, nici atunci cind e vorba de cele ale lui Nichifor Crainic. Pozitia lui e cu totul alta si ea e expusa cu destula transanta, dar cel mai adesea printr-o atitudine generala de ironie care impregneaza ,,descriptia" doctrinelor. Se vede cit de colo ca "materia" i-a fost cel putin antipatica. Dar aceasta antipatie structurala devine un scrupul in plus in analiza si interpretarea fenomenelor cercetate, un scrupul, in mod poate paradoxal, de obiectivitate, nu numai de cunoastere in amanunt. Caci in privinta cunoasterii detaliate a "materialului" Viorel Marineasa e ireprosabil. El nu numai ca tine contabilitatea tuturor contradictiilor, inconsecventelor si dezicerilor (mai cu seama in cazul lui Crainic), punindu-i pe autori fata in fata cu ei insisi si apelind la o memorie necrutatoare, dar adesea indreapta erori de interpretare, de identificare a surselor si chiar de datare a unor articole. Toate aceste exercitii de "precizie" vin nu numai dintr-o profunda familiarizare cu obiectul cercetat, dar mai ales dintr-o extraordinara memorie a ideilor. Lectura suspicioasa pe care o face Viorel Marineasa devine, astfel, un avantaj pentru corectitudinea reconstituirii si a interpretarii.

Al. Cistelecan