Durerea omeneasca

""Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocaința, fără părere de rău"" (II Corinteni 7, 10). Deci, fie că v-ați îndurerat pentru păcatele voastre, fie pentru păcate străine, sunteți vrednici să primiți nenumărate laude. Pentru că, atunci când cineva se îndurerează pentru pacatele străine, arată inima apostolică și-l urmează pe cel sfânt care spunea: ""Cine este slab, și eu să nu fiu slab? Cine se smintește și eu să nu ard?"" (II Corinteni 11,29). Dar când se îndurerează pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru îndrăzneala că le-a făcut și prin tristețea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare. De aceea și eu, văzând ca sunt smeriți și suspinați și că vă loviți fețele, m-am bucurat înțelegând rodul din tristețea aceasta. Să nu ne supărăm pentru relele de aici, fiindcă dacă avem păcate, sunt șterse și mistuite ușor prin suferința. Iarași, dacă avem virtute, devenim strălucitori și virtuoși prin ea. Deoarece, dacă priveghezi mereu și ești chibzuit, vei fi mai înalt decât orice rănire. Fiindcă nu firea ispitelor este cauza căderilor morale, ci nepăsarea celor care sunt ispitiți. Astfel, dacă vrei să trăiești în tihnă și mulțumire, să nu te îngrijești să găsești mulțumire și tihnă, ci să ai un suflet plin de răbdare și să arăti tărie. Deoarece, dacă nu ești așa, nu doar că te va mustra ispita, ci și tihna te va pierde mai mult.