Poamele Anei

Poemele Anei este o carte de exceptie, indelung construita, tratand o mare tema intr-un mod aproape monografic, surprinzatoare prin diversitatea de valori, prin dinamica mijloacelor folosite si prin semantismul bogat, prin fluxul liric debordant, conferind poeziei lui Mircea Petean o dimensiune noua, a iubirii predestinate, mai presus de viata si de moarte. (Paul Aretzu)Poemele Anei , constituie o parte cu totul remarcabila in evolutia poeziei lui Mircea Petean. Incetul cu incetul poemele reu s esc sa prefigureze liniar si auster chipul launtric decantat prin iubire, chipul de care nu ostenim sa ne apropiem mereu, insa pe care nicicum nu-l vom putea intrezari in aceasta viata: este chipul dinaintea recluziunii in timp. Versurile inscriu o epura parca liturgica inspre finalul cartii, care poarta de altfel si un titlu inspirat: Poemele Anei.Dupa gratia unei asemenea „ aflari” a iubirii, nu se mai poate scrie ca inainte, pentru ca ea creeaza o stare , o decantare de balast intru instaurarea treptata a unei „ alte” Iubiri, una care nu cunoaste caducitatea, o stare dinspre care compasiunea si comuniunea vor prefigura orice rostire, ba mai mult: orice tacere fertila. O stare care obliga la renuntare spre a inlesni sunetul propriu, genuin, sound- ul, care doar el poate inscrie o implinire. Sa-i acordam asadar poetului rostirea din urma, una care devine emblematica in acest sens: „ iubirea leaga ceea ce nici moartea nu dezleaga ”. ( Andrei Zanca)