Convorbirile Mele...

Ceea ce stimez mai mult la Eugen Simion este faptulca-si duce viata la altitudinea pe care i-au sugerat-o muntii cei-au inconjurat copilaria. Zilele lui se petrec intr-o severitatemirosind a brazi si mangaiate cu adieri melancolice veninddin podgoriile pline de arome ale Prahovei.Critic literar de prima linie, tanarul meu prieten (e maimic decat mine cu un an) s-a instalat inca din adolescentain falanga celor care impun valoarea si o sustin. A ocolit cuindrazneala uimitoare, chiar si in vremurile cele mai de netrait,sa se pronunte favorabil in sprijinul mediocritatii de orice fel.Solitudine nebuneasca, retragere in unghiul primejdiei care,vai de cei ce-o practica!, la romani se schimba totdeauna intr-opata pe existenta, devenind tinta ideala pentru mitraliorii saupuscasii marini situati cand de-a dreapta, cand de-a stangabisericii din curtea palatului Cotroceni. Insingurarea l-amahnit, dar nu l-a speriat niciodata, si cu atat mai putin azi,cand are „cui spune la povesti cu imparatul Rosu”.Eugen Simion face parte din vuietul de vechime alacestui neam, cel care razbate din leganarea brazilor si avalului izbind in malul tuturor raurilor noastre. Fascinantanoblete a Cuvantului aparand Cuvantul ca sa invinga Timpulsi sa atinga nemurirea.Fanus Neagu