Lunga scurtime a vietii

In 70 de cronici mai intimiste decat marile sale constructii romanesti, deghizate sub caracterizarea sarcastica de "chestiuni alimentare", Lobo Antunes abordeaza o vasta diversitate de teme precum copilaria, familia, iubirea, moartea, razboiul colonial, fragmente caleidoscopice dintr-o viata dedicata literaturii legate de travaliul scriitorului sau de prietenie, ce condenseaza un univers individual ardent, plin de melancolie, si se constituie intr-un adevarat exercitiu de deziluzionare, in care emotia este frusta, neornamentata, aproape dureroasa.

• Scriitura antuniana, atat de aparte, este adesea socotita simfonica. Dar epitetul este slab. Ar trebui sa ne imaginam o simfonie in care sa putem auzi in acelasi timp sunetul distinct al fiecarui instrument, gandurile muzicienilor si emotiile dirijorului! [...] Acesta este Lobo Antunes: unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, un romancier prodigios, muzical si febril, de o exigenta teribila, ale carui cronici - orice ar spune el - poarta de asemenea marca imensului sau talent.

  Le Monde

• Cel mai frumos lucru pe care l‑am vazut pana acum nu a fost un tablou, nici un monument, nici un oras, nici o femeie, nici pastorita de pe cutia de biscuiti a bunicii mele Eva cand eram mic, nici marea, nici cel de-al treilea minut al aurorei despre care vorbesc poetii: cel mai frumos lucru pe care l‑am vazut pana acum au fost douazeci de mii de hectare de floarea‑soarelui la Baixa do Cassanje, in Angola. Obisnuiam sa iesim inainte sa se crape de ziua, iar atunci, odata cu sosirea luminii, florile‑soarelui isi ridicau si ele capul, toate ca una singura, spre rasarit, si intreg tinutul devenea plin de gene mari galbene.

  Antonio Lobo Antunes