Se povesteste ca demult, tare demult, intr-o iarna friguroasa maritul Soare, craiul zilei, a zarit-o pe craiasa mandra a gheturilor cernandu-si ninsorile de argint peste pamant. Si stralucita Iarna il zarise si atunci s-a petrecut ceva de necrezut. Intre ei s-a aprins pe data scanteia unei iubiri furtunoase. Craiul a coborat din palatul sau de azur si amandoi s-au contopit intr-o imbratisare de foc si gheata. In clipa aceea fulgii de zapada ce pluteau in vazduh asemeni unui roi de fluturi au devenit deodata aurii, stralucitori ca lumina soarelui, spre uimirea si incantarea tuturor acelora care ii priveau. Din pricina firii fiecaruia ce nu se potrivea defel cu a celuilalt, scanteia dragostei dintre craiul caldurii si craiasa gheturilor s-a stins la fel de repede cum se aprinsese. Dintr-un fulg de zapada aurie s-a nascut insa o preafrumoasa fata, pe care Iarna a numit-o Ninsorina. Ninsorina avea cositele din raze de soare, ochii asemeni unor diamante albastre de gheata si obrajii de zapada. Firea ei era aspra si rece asemeni mamei sale. Mult s-a mahnit parintele ei pentru aceasta caci isi iubea nespus de mult copila. A incercat din rasputeri sa o induplece sa ramana alaturi de el in minunatul palat de azur de pe culmile vazduhului, dar fiica sa nu a vrut cu niciun chip.