Proza

G. Calinescu identifica doua directii spre care se indreapta scrierile in proza ale lui Eminescu: una realista, pe care o numeste „sociologica si evocativa“ („Aur, marire si amor“, „La curtea cuconului Vasile Creanga“, „Parintele Ermolachie Chisalita“) si alta fantastica, pe care o numeste „romantica si imaginativa“ („Fat-Frumos din Lacrima“, „Sarmanul Dionis“, „Cezara“ etc.). Dincolo de universalitatea ideilor si de viziunea fantastica, proza lui Eminescu este adesea pigmentata cu motive populare autohtone. Daca poezia scriitorului a fost unanim apreciata in epoca, nu la fel s-a intamplat cu proza lui, in special cu cea fantastica, contemporanii junimisti fiind intimidati de referintele culturale foarte diverse si inaccesibile, de conceptele de origine orientala, europeana antica, renascentista si moderna. Astazi insa, proza sa fantastica este apreciata la adevarata ei valoare, Eminescu fiind considerat creatorul genului in literatura romana

• Recitind, azi, aceste proze fantastice, intelectualizante, ardent ideologice, pline de concepte si mai totdeauna puse sub semnul unei metafizici de tip romantic [...] constatam ca ele nu s-au invechit decat prin limbajul lor uneori idilizant si, poate, prin speculatiile nu totdeauna suficient asimilate epic. Ramane insa solid fondul epic reflexiv in naratiune si raman paginile de o sclipitoare originalitate prin care Eminescu se reveleaza ca un mare creator oniric […], un poet al diafanului spiritualizat.

  Eugen Simion