Oameni de porumb

Publicat initial in 1949, Oameni de porumb ramane unul dintre cele mai provocatoare romane latino-americane ale secolului XX, cel mai cunoscut si in acelasi timp cel mai ermetic al lui Miguel Angel Asturias.

In zorii lumii, spun legendele mayase din care se inspira Asturias, zeii au esuat de mai multe ori in eforturile de a crea omul, pana cand au descoperit substanta potrivita pentru a forma creatura definitiva: porumbul. Romanul aduce laolalta plamadirea omului de porumb cu denuntarea incisiva a efectelor devastatoare pe care le-a avut capitalismul asupra obiceiurilor si credintelor ancestrale ale populatiilor rurale. Printre sunete, simboluri si metafore, penduland necontenit intre real si oniric, povestea duce, in cele din urma, la deznadejde, depersonalizare si dezumanizare.

• Narațiunea se construiește mitic, la baza ei aflându-se magia: oamenii de porumb vor renaște prin intervenția zeilor. Întregul roman conține referințe la legendele și miturile mayașe, ceea ce oferă nu doar o temă unificatoare, ci și complexitate poveștii.

  The Modern Novel

• Oameni de porumb este un fel de Ulise al Guatemalei.

  LA Times

• Până și experţii într-ale avangardelor au fost surprinşi de uluitoarea capacitate a lui Asturias de a recrea mituri, de a repovesti legende străvechi cu extraordinare intuiţii poetice, demonstrând nu doar o artă a imaginaţiei cum de puţine ori literatura epocii mai văzuse, ci şi o tehnică a muzicalizării textului arareori practicată în acei ani.

  Revista Transilvania

• Cu frazele sale sinuoase, epic-poetice, și cu logica populară pe alocuri incoerentă [...], polenizarea încrucișată a culturilor practicată de Asturias aduce o contribuție impresionantă la înțelegerea pe care o avem asupra populațiilor celeilalte Americi, unde tranziția socială de la primitiv la modern e continuă și devastatoare – sursa unora dintre cele mai puternice romane sociale scrise acum, de când Asturias a deschis calea.

  Kirkus Reviews

• Protest social și poezie; realitate și mit; nostalgie pentru un trecut de aur, nealterat; trăirea clipei cu toate simțurile omenești; „magie“ mai degrabă decât timp cronologic și, mai presus de toate, o iubire duioasă, plină de compasiune, pentru minunatul pământ fertil și plin de viață, și pentru oamenii Guatemalei, care se luptă plini de speranță.

  Saturday Review

• Asturias a inventat un limbaj literar cu totul nou, inspirat din mișcările de avangardă europene ale anilor ’20, care combinau realitatea politică, mitul, poezia, teatrul, cinematograful mut, culturile indigene și visele.

  The New Yorker