Scrisori catre cel nenascut

Scrisori catre cel nenascut este un „tratat“ pedagogic care nu va fi niciodata citit de cel caruia i se adreseaza si, astfel, nu va avea nici o consecinta asupra lumii vietii (Lebenswelt). Aceasta impotenta cauzala il proiecteaza ca pe o posibilitate (exterioara lumii) de a absorbi teroarea existentiala a disperarii kierkegaardiene, care asteapta ivirea unei „victime“ (nascutul) din netezimea inconceptibila a neantului, de care sa se ataseze parazitar (sau simbiotic?). Fiind o posibilitate, „tratatul“ aduce arhetipul (aglutinat de toti nascutii) in orizontul practicului, dar ramane, desigur, la orizont, adica intangibil. Dar, oare, poezia nu vorbeste (Nota bene: ar trebui sa revenim la recitarea/cantarea poeziei, care, astazi, este doar… citita) mereu despre intangibil, oare nu construieste, mereu, lumi a caror legislatie este (prin negarea legislatiei lumii vietii) intangibila? Intangibilitatea ca eidos al poeziei ar merita o hermeneutica speciala.