„Se povestește că cineva a văzut un sărac. I‑a fost milă de el, și‑a dezbrăcat haina și i‑a dat‑o. Cel miluit s‑a dus la prima cârciumă, a vândut‑o și a băut toți banii. Când a aflat cel care‑i dăduse haina, a fost foarte mâhnit și în ziua aceea n‑a avut liniște. În noaptea următoare a avut un vis care l‑a liniștit. Se făcea că a venit Iisus Hristos la dânsul, îmbrăcat în haina lui, și i‑a zis: «Vezi ce bine mi se potrivește?» Ajunsese acolo unde trebuia. Celui milostiv i s‑a socotit milostenia, indiferent de ceea ce făcuse cel miluit cu ea.” Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, „Tâlcuri noi la texte vechi”, Sibiu, 1989, p. 363 Lipsa păcatului nu‑l face pe om bun, dacă nu săvârșește fapte concrete de iubire fața de aproapele. Știind că după ce murim nu mai putem lucra pentru mântuirea noastră și că criteriul după care ne va judeca Mântuitorul Hristos este atitudinea noastră față de aproapele, să ajutăm cu ce putem pe cei aflați in lipsuri și suferință, pentru ca Mântuitorul să ne spună: „Întrucât ați făcut unuia dintr‑acești foarte mici (umili, neînsemnați) frați ai Mei, Mie Mi‑ați făcut”. (Matei 25, 34‑40). Dr. George Stan