In cautarea sensului

Fiindca in actul de creatie – si stim de mult aceasta – determinante sunt trairea, intuitia, sensibilitatea si ceea ce pare a fi revelatia ori alte, diferite puteri ale subteranelor fiintarii, controlul prin intermediul ratiunii fiind ecranat. In felul acesta, registrul realitatii poate primi un alt orizont, oferit sub o alta viziune si la nivelul unei intelegeri sprijinite pe o reprezentare refacuta.

Lumile create pot fi paralele sau imaginare, adevarurile pot fi calibrate senzitiv, reprezentarile si imaginile pot cobori in ireal iar fantezia extinde semnificatiile.

Totul trece prin filtrul sinelui si nu trebuie uitat ca scriitorul este cufundat si in lumea, in universul literaturii, avand la indemana nu doar prezentul acesteia, ci si istoria ei. El are contact atat cu pluralitatea formelor, cat si cu jocul valorilor, constient de gradientul axiologic care se afla la granita dintre opera si receptarea ei, dar si de riscul de a forta imposibilul.

Cu alte cuvinte, scriitorul nu se poate oferi decat pe sine insusi si nu poate ocoli acest drum, pe care Nietzsche il numeste destin: „Sa te consideri pe tine insuti un destin, sa nu te vrei «altfel» – aceasta e, in asemenea situatii, insasi marea ratiune” (subl. aut – n.n.). Si tot el subliniaza faptul ca sensul vietii scriitorului este de a-si urma menirea, de a infaptui misiunea cu care a fost inzestrat, deci de a-si oferi lumii ansamblul singularitatii sale, concretizata totodata si ca sens al creatiei.