Femeia de portelan

Femeia de portelan, volum de povestiri de Ioan Suciu

In volumul Femeia de portelan, dl. Ioan Suciu ne propune cinci povestiri aflate la granita dintre fictiune, alegorie, fabula si crampeie de viata reala. Personajele par la inceput oameni obisnuiti, dar ne dam seama destul de repede de faptul ca cele mai multe ies din sfera normalului, evoluand in medii bizare, dar totusi ciudat de familiare in anormalitatea lor, putand recunoaste cu usurinta unele tipologii umane, relatii sociale sau structuri politice.

In povestirea Femeia de portelan - care da si titlul volumului gasim cativa intelectuali ratati, care penduleaza intre egoism si altruism, intre realitate si fictiune, intre moralitate si amoralitate, fara un scop clar in viata, aflandu-se mereu in bataia vantului, langa care mai apare si cate o bruta cu muschi si fara prea multa carte, actori sau fotografi.

In Capete tari avem pregnanta impresie ca ceea ce citim este o repovestire alegorica a perioadei comuniste: oameni cu capete de magari, de boi, de caini si alte lighioane, oameni-sobolani, maimute etc. populeaza un spatiu inchis, din care evadarea este mereu oprita. Oamenii normali care la inceput sesizeaza faptul ca ceilalti au decazut si s-au transformat in neoameni, preluand caracteristicile psihologice si comportamentale ale animalelor in care s-au metamorfozat total sau partial, devin, in timp, ei insisi semi-animale, prinsi in angrenajul corvezilor la care sunt supusi. Unii reusesc sa iasa temporar din cercul in care se invart fortat, fiind apoi mereu in alerta, ascunzandu-se, cautand mancare si incercand fara succes, din cand in cand, sa scape definitiv.

Ingerul de provincie este repovestirea eternei lupte dintre bine si rau, a obtuzitatii si egoismului oamenilor, care ii fac pe acestia sa caute binele, sa ceara ajutor la greu, dar sa nu recunoasca diferenta dintre un inger si un demon, sa il persecute pe primul si sa il urmeze orbeste pe al doilea, doar pentru a le parea rau ulterior.