Epopeea lui Ghilgames

Cu peste un mileniu si jumatate inainte de a fi fost create poemele homerice, pe vremea cand apele Tigrului si Eufratului nu se impreunasera inca - pentru ca intr-o singura albie, cea a Shat-El-Arab-ului, sa se verse in Golful Persic - in Mesopotamia, «tara dintre cele doua fluvii», scribii scrijeleau pe placi de caramida arsa, in ciudata lor scriere cuneiforma, cea dintai epopee a lumii.

Mai veche decat Iliada si Odiseea, mai veche decat Biblia, epopeea care canta vitejiile si suferintele lui Ghilgames, legendarul rege al Urukului, avea sa-si ia locul de cinste - oranduita in douasprezece tablete numerotate cu grija - in faimoasa biblioteca a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, in cel dintai veac inaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentala ceea ce aveau sa fie poemele homerice pentru Grecia celui dintai mileniu inaintea erei noastre si, de pilda, Cantecul lui Roland pentru Franta celui de-al XII-lea secol: glorificarea unui erou, chintesenta a bravurii poporului sau.

Poemul nu-si datoreste insa valoarea universala numai vechimii, ci mai cu seama deosebitelor sale merite care privesc deopotriva calitatea si caracterul operei. Amestec de intamplari minunate, de multe ori dramatice, cu profunde invataturi morale, el ne infatiseaza pe cel dintai erou tragic al tuturor timpurilor.