Somnul ratiunii

In cautarea miracolului Spiritual ma simt mai aproape de Pitagora, care a dat o definitie stiintifica Necunoscutului; de gandirea lui Platon, care a esentializat cunoasterea inaltand-o pe un pisc ce va ramane un etern reper pentru filosofie; de marea arta a lui Eduard Schure de a face sa invie sub ochii nostri mirati o lume care, cu mii de ani inaintea noastra, stia sa se adape la marile comori ale spiritului; de Lyall Watson, aflat intr-o permanenta cautare a miracolului; de Jung, in a carui viata nu stim niciodata unde inceteaza realul si unde incepe fantasticul; de intelegerea moderna a fizicianului David Bohm, care face legatura intre vizibil si invizibil, intre clasic si modern; de toti aceia care au facut din taine o stiinta pusa in slujba umanitatii.

Dumitru Constantin-Dulcan

Fragment:

"Orice razboi, orice crima, orice suferinta provocata unui om este in primul rand un esec al religiei. Stiinta ne spune ca lumea a venit din haos si, avand in vedere dorinta ei acerba de a se intoarce la origine, ar trebui sa credem... Religia atribuie lumii o origine divina. Este limpede ca nu toti oamenii au o capacitate egala de percepere a adevarului despre sine. De vina este nivelul diferit de evolutie spirituala. Din acest motiv, conceptiile despre divinitate au variat de-a lungul timpului de la simplismul naiv la negare si la intelegerea prin ratiune, sentiment si experienta. In lumea noastra contemporana, religia este la fel de diferit perceputa. Pentru unii este doar expresia unei traditii pastrate sentimental, pentru altii, un instrument de afirmare politica si, in fine, pentru cativa, o convingere. Din nefericire, acestia sunt prea putini pentru a putea fi auziti, pentru a impune o opinie, pentru a determina in randul oamenilor o conduita adecvata, pentru ca, in clipa in care constientizam existenta unei surse primordiale, este obligatoriu sa-i intelegem si legea dupa care functioneaza si sa actionam in consecinta. Altfel, o astfel de cunoastere, fara implicatii in concretul existentei umane, ramane o insigna fara valoare afisata ostentativ pe stofa de pe noi. Codul marilor religii, crestina si extrem-orientale, sustine principiul nonviolentei; si violenta marcheaza viata tuturor comunitatilor umane sub formele ei cele mai diverse - de la simpla clevetire la ura, de la agresivitatea fizica la crima si razboi. Violenta este un esec nu numai al religiei, ci si aI ratiunii, al culturii si al civilizatiei. Si omul se declara ritos si orgolios un animal dotat cu ratiune si instruit prin cultura si civilizatie. Sa nu ucizi, sa nu urasti, sa nu furi - suna legea cosmica a fiintarii noastre. Dar cati dintre semeni o respecta, in ciuda pretinselor sentimente religioase? Si, cand faptele lor care demonstreaza contrariul capata o larga notorietate, se ridica o cohorta de aparatori care vor sa ne convinga cum ca limba i-a fost data omului pentru a ascunde gandul. Ratiunea, atata cata a mai ramas, este spoliata de sensurile ei binecunoscute. Agresiunea devine in acceptiunea lor dreptul fortei, democratia devine un cuvant golit de continut, razboiul devine pace, iar violenta devine un raspuns legitim la violenta. Vechea intelepciune conform careia razbunarea este considerata arma... isi pierde valabilitatea. Noul precept, plamadit in minti fara suflet ajunsi hotaratori de destine, vrea sa ne spuna ca razbunarea este arma celor inteligenti...

Intr-o epoca in care omenirea cheltuie sume imense pentru a descoperi solutii contra cancerului si contra altor boli care fac inca numeroase victime, este o aberatie ca altcineva sa cheltuie sume de mii de ori mai mari pentru a ucide oameni sanatosi. Razboiul, ca mijloc de rezolvare a diferendelor dintre oameni, valabil probabil in noaptea salbaticiei noastre primare, este inacceptabil si de neinchipuit in stadiul actual de civilizatie. Armatele nu-si mai pot avea rostul decat cel mult ca forte de descurajare si in niciun caz de agresiune. "