„O poezie grea, nu ca dificultate a receptarii, ci grea de idei si semnificatii, intr-o plenitudine a vietii ca traire si a constiintei ca luciditate intr-o ordine a lumii coerenta si transparenta, nu trebuie despartita de autoare, o poeta care ar fi meritat o recunoastere mai nuantata si o cota de valoare la nivelul cel mai inalt al poeziei feminine actuale. De altfel, ca poet, autoarea se poate dispensa de atributul echivoc „feminin”, intrand in categoria creatorilor care interfereaza si asociaza iubirea si credinta, intr-un mod particular, indisociabil de organicitate. Poezia Passionariei Stoicescu fiinteaza independent de principiile tipologice curente, nu numai feminin/masculin, dar si modernism/traditionalism, inovatie/experiment. Autoarea nu resimte si nu preia distinctiile specifice ale generatiei cronologice si chiar ramane indiferenta la conceptul spatial originar. Versuri de mare cursivitate si acuratete, un discurs liric de limpezime si directitudine, care a renuntat la toate podoabele, anunta o creatie cristalina reflectata prin cristale de gheata. Exista un anumit aristocratism al dictiunii poetice, care propune o orchestratie ceremoniala, o oficiere ritualica, o anume solemnitate ca pentru zilele de sarbatoare”. (Aureliu Goci)