Nu genul ala de fata

„In Nu genul ala de fata, Dunham ridica un val de pe experientele care alcatuiesc procesul prin care ne construim drumul prin lume: cum e sa te indragostesti, sa te simti singur, sa ai cinci kilograme in plus desi mananci doar mancare sanatoasa, cum e sa trebuiasca sa te faci apreciata si sa-ti demonstrezi valoarea intr-o incapere plina de barbati care au dublul anilor tai, cum e sa intalnesti iubirea adevarata si, mai ales, cum e sa ai tupeul de a crede ca povestea ta este una care merita spusa.

Exuberanta, miscatoare si atenta la detalii, Nu genul ala de fata este un sir de telegrame trimise din linia intai a frontului, din batalia Cresc Mare. «Deja imi este rusine la gandul ca, de fapt, as avea ceva de oferit», scrie Dunham. «Dar daca daca as putea lua tot ce am invatat si ti-as face treaba mai usoara tie sau te-as impiedica sa mai ajungi in situatia aia in care simti nevoia sa-ti pastrezi tenisii in picioare, cand faci sex, pentru cazul in care ai simti nevoia s-o iei la goana in timp ce-o faceti, atunci fiecare pas gresit pe care il voi fi facut eu a meritat».

Nu franchetea Lenei Dunham este cea care ma misca, ci mai degraba scriitura – care este plina de surprize acolo unde te astepti mai putin. O carte buna, subversiva.“ (David Sedaris)

• Talentata Lena Dunham nu doar ca scrie cu o precizie metodica, dar foloseste, in creionarea portretului mai tinerei Lena si a panoramei lumii, si un simt al perspectivei, al nostalgiei si acel gen de intelepciune specifica persoanelor mai in varsta… Spunandu-si pur si simplu povestea, in toate detaliile ei uneori stanjenitoare, a scris o carte care este pe cat de subtila si sincera, pe atat de comica.

  Michiko Kakutani, The New York Times

• Marea majoritate a oamenilor incearca cu disperare sa ascunda acea prapastie angoasanta dintre acel eu bine slefuit, aspirational si reprezentational si eul real, uman si plin de defecte. Dunham traieste in aceasta prapastie, unde da acces tuturor, cu inima deschisa, fara limite sau bariere si scrie despre ea, cu un profund sentiment al constiintei de sine si al autocompasiunii, care ne provoaca sa incercam si noi sa salasluim in propriile prapastii si poate sa le acceptam putin mai mult si sa ne angoasam ceva mai putin cand ne gandim la ele.

  Maria Popova, Brain Pickings