Acordul fin. Convorbiri cu Alexandru Vlad

Cuvint inainte de Al. Cistelecan. Cu un epilog de Ion Muresan

Ce inseamna acordul fin pentru un prozator ca dumneavoastra?

Acordul fin este de mai multe feluri. Sa zicem ca noi constatam ca un personaj treneaza. Sau ca intr‑un anume capitol ii lipseste ceva, nu stim ce. Textul e acolo, informatia pe care trebuie s‑o gaseasca cititorul este acolo, dar ceva ii lipseste. Si‑atunci trebuie sa vedem ce, cum animam, cum schimbam putin perspectiva. Undeva exista un acord atit de fin, incit nici nu ti‑l pot spune acum. Cititorul trebuie sa iasa din orice simetrie si totul sa mearga lin inainte. Ei, aici undeva e problema aceea a acordului fin. Am ajuns la pagina 300 a doua oara si aici am o mica problema care se rezolva prin stat si asteptat, prin lene, prin gasirea cheii, a solutiei...

La experienta dumneavoastra, la cartile pe care le‑ati scris, chiar va mai intereseaza aceste acorduri fine?

Foarte mult. Ele sint pariul meu cu mine. Eu scriu cartea aceea pentru mine, eu sint cititorul in clipa aceea, n‑am altul. In intimitatea creatiei mele intra un singur cititor. Si acela‑s eu. Iar eu, cititorul, la pretentiile mele, daca strimb din nas, autorul ma vede. Autorul fiind, evident, tot eu. Si atunci mai incercam o data. - Daniel Mosoiu in dialog cu Alexandru Vlad la Radio Cluj, 28 februarie 2011

• E un Vlad chestionat, cu abilitate si persuasiune, pe toate fetele, de la conceptiile lui despre roman si proza scurta la secretele de laborator si la existenta cotidiana, una de pendul intre Cluj si Mihaiesti. Se adauga acestora si destule observatii critice, fie facute chiar de Daniel, fie de invitati in cadrul emisiunilor care au gazduit suita de dialoguri. Pe scurt, dialogurile de fata sint o baza documentara inevitabila pentru orice exegeza dedicata prozatorului. Si nu doar o banca documentara, ci, macar din loc in loc, exegeza curata.

  Al. Cistelecan

• Dupa cinci ani l‑am auzit vorbind. Caci, inainte de a citi Acordul fin, am ascultat citeva fragmente din convorbirile lui Daniel Mosoiu cu el, cu Alexandru Vlad. A fost o experienta un pic stranie. O clipa am fost tentat sa ma uit roata‑roata prin incapere, caci am avut senzatia ca, pe masura ce il auzeam, era tot mai prezent si ca eu nu‑l vedeam din cauza ca s‑a ascuns in dulap si ca de acolo vorbeste. Vocea lui avea asupra mea un efect de revelator fotografic, caci de sub vocea lichida i se contura treptat chipul. O absenta cu fata, o absenta vorbitoare.

  Ion Muresan