Ofelia Prodan practica o poezie sociala aspra ca smirghelul, de un umor negru dezarmant. Experta in jocul substituirilor, intre altele, ea isi si ne ofera sansa eliberarii, ripostei, revansei, prinsi cum suntem in chingile unui univers tot mai accentuat distopic. Daca eu vedeam troscotel in graunti de chihlimbar odinioara cand remarcam, ironic, fireste, ca s-au produs modificari, Ofelia, care simte cum se produc modificari uluitoare chiar sub ochii nostri, se vede pe sine, cu o autoironie amara, ca o insecta intr-o boaba de chihlimbar.

Eu nu strivesc petele de grasime, zice in alt loc; ilustrul Blaga s-ar rasuci in mormant de-ar auzi-o...

Dupa o rafala de volume cu poeme de "stinga", pline, pe de o parte, de compasiune (pentru strivitii si exclusii soartei) si, pe de alta parte, de sarcasme grele (fata de sistem si opulentii sai manageri), Ofelia Prodan a schimbat (de pe la Intimplari cu poetul ddmarin si alte personaje controversate) climatul angoaselor ei sociale si personale, trecind de la modul denuntului patetic la ludica insurgenta si ironia cu tepi. Schimbarea de climat a venit cu o vizibila schimbare de decor lexical, fiind, de fapt, o dubla permutare a acelorasi teme si anxietati existentiale, dar cu grija de a le prezerva. Acelasi lucru se intimpla si cind Ofelia se plimba cu Lexusul pe carbune, si el functionind pe baza de combustibil ludico-ironic, dar rulind pe aceleasi trasee obsesionale; doar ca in alt registru lexical, aggiornato, si lafaindu-se in vocabular sf si in argoul de internet, cu ajutorul carora se insinueaza o saga. Una in care contorsiunile launtrice se impletesc strins cu cele socio-politice si-n care actualitatea de ultima ora inunda (prin Putin, fireste) spatiul intim. Ironiile Ofeliei n-au gratuitate (macar ca e multa joaca de cuvinte prin versuri, dusa spre verva ingeniozitatii), caci, pe fond, ea traieste din acelasi ultragiu cotidian, vizibil chiar si-n reveriile din Padova.
Al. Cistelecan