Vulpea de Argint

Cautati in cultura scrisa de antecesori vreo carte fara violuri, crime, drame de toate felurile. Se vede asa ceva la inceputurile literaturii romane pe cand Creanga ne aducea in fata povestile lui hatre si puratatoare de speranta? De ce este necesara neaparat o drama, o sinucidere precum in Anna Karenina sau Madame Bovary? Sau crimele si ratacirile din romanele lui Dostoievsky? La ce ne servesc? Ori ne crestem copii in acest mediu terifiant, neantizant? Inceputurile infricosarii ne vine de la greci cu legendele lor pline de crime „precum in cer asa si pe pamant". Si din povestile Biblice, chiar sfarsind cu Noul testament, in care o fiinta despre care se spune ca este Fiul lui Dumnezeu este ucisa cu salbaticie sa ne serveasca ca exemplu de cum s-ar intampla sa fim neascultatori. Dar neascultarea de unde vine? Nu din refuzul de a mai perpetua aceste stari? Nu, nu din aceasta pricina ci dintr-o placere sinucigasa: De ce sa fie bine cand se poate sa ne fie rau?