“Europa, atat de milostiva fata cu Ovreii, trebuie sa se indure si de noi si sa aiba in vedere, ca sunt in aceasta tara patru milioane de Romani, care nu iau parte la viata publica.

Inainte de toate trebue sa ne punem la cale cu acestia.

Si aceasta nu o putem face prin o lege croita intr'un moment de nobil avent, ci numai si numai prin o munca indelungata.

In vreme ce Ovreii nu au dreptul de a inriuri asupra vietil noastre publice si cu toate aceste inriuresc foarte mult, acesti patru milioane de oameni au dreptul deplinei inriuriri si se marginesc a purta sarcinile publice si a sta retrasi, de oarece nu pot lua parte la o viata croita dupa niste legi streine de firea lor.

Legiuitorii nostri, streini de viata orI crescuti in streinetate, zapaciti cum erau si cum nu puteau sa nu fie, inainte de a legifera, nu si-au dat silinta sa studieze trebuintele, obiceiurile si firea poporului, cI au croit legile pe o stare de lucruri cu totul inchipuita, ba chiar in mare parte o stare de lucruri pe care numaI o doreau.

De o data teranul roman se afla fata cu niste asezaminte streine si pentru densul in mare parte neintelese, asezaminte, care adeseori trebuiau sa-i para pocite, nedrepte ori cel putin de prisos. Cum era cu putinta, ca el sa aiba incredere in oameni, cari le-au introdus si le sustineau cu cheltuieli mari!? Ei trebuiau sa-i faca impresia unor oameni nu tocmai in toata firea ori a unor oamenI inreutatiti si nedrepti, cu care nu este bine sa intre in tovarasie.