Edenul tăcerii rele

Primii misionari crestini, nestiind cum sa-i defineasca pe sfintii extra-europeni pe care ii intalneau, ii numeau „mistici naturali”. Imprumutand aceasta perspectiva, putem spune cu indreptatire ca Sebastian Reichmann este un suprarealist natural. Acest „accelerator de incarnari” absoarbe vibratia unei fiinte sau a unui lucru, cauta, printr-o infinitate de fisuri marunte, anumite nuante ale spiritului, ceea ce el numeste, printr-o gaselnita pe cat de baroca, pe atat de percutanta, „vise sanscrite”.Reichmann cladeste din aceste vise, prin intermediul carora inegalabilul Nerval si-a construit „a doua viata”, soclul viziunii sale poetice, locul in care spatiu-timpul se deschide si se dilata catre „caile cu destinatie neasteptata”. In felul sau de a scrie, aproape misterios, difuz pana la disparitie sau ubicuitate, discret kafkian, evocand o „gratie amanata”, tensiunea isi afla apogeul. (Zeno Bianu)

Sebastian Reichmann se lasa calauzit de un simt care nu se toceste cum nu se toceste ceata, iar poezia sa isi pastreaza tonusul si un ton specific inconfundabil, cu toate ca discursul post-suprarealist este acum impregnat intr-o mai mare masura de biografic si de o privire scrutatoare asupra realului.La o jumatate de secol de la Acceptarea initiala, volum care a marcat un punct de cotitura, lamurindu-i optiunile destinale, Reichmann se afirma in Edenul tacerii rele ca un poet bilingv al carui balans lucid intre doua limbi si culturi a condus la sintetizarea unui limbaj cu manoase obscuritati, imagerie enigmatica si momente in care secventializeaza cu ochii parca intredeschisi absolutul fragil al unei lumi ce pare astfel a-si redobandi partea de gratie. (Claudiu Komartin)

Sebastian Reichmann (n. 1947) a debutat publicistic in 1966 in „Povestea vorbei”, suplimentul revistei „Ramuri” condus timp de doi ani de Miron Radu Paraschivescu si desfiintat in 1968.La douazeci de ani ii cunoaste si se imprieteneste cu Gellu si Lygia Naum, devenind unul dintre tinerii artisti apropiati de acestia si evoluand in atmosfera de libertate de spirit si elan creator de la Comana.Debutul in volum cu Geraldine (1969) este primit ca o revelatie a perioadei de relativa liberalizare de la sfarsitul deceniului sapte, dar a doua sa carte, Acceptarea initiala (1971), este retrasa din librarii in urma „Tezelor din iulie” — ca urmare, emigreaza si se stabileste in Franta. Din 1975 scrie numai in franceza, iar in 1977 debuteaza in aceasta limba in revista Editurii Minuit.Autor al mai multor volume de poezie in Franta, a revenit in literatura romana la inceputul secolului, publicand Mocheta lui Klimt (2008), Dimensiunea „Umbrella” (2009, impreuna cu Dan Stanciu), Perioada translucida. Poeme 1965-2012 (2012) si Acceleratorul de incarnari si alte Biografobii (2017).