Fetita care privea trenurile plecand

Romanul, rod al documentarii asidue a autorului, constituit sub forma marturiilor mai multor personaje, implicate mai mult sau mai putin direct in soarta familiei Strawczynski-Wins, reuseste sa urmareasca parcursul tragic al protagonistilor care incearca sa se puna la adapost de prigoana nazista impotriva evreilor in toata Europa si totodata sa realizeze un tablou convingator, cutremurator, al acelei epoci de noapte a mintii.

Din corul vocilor abil impletite ale martorilor se remarca extraordinarul Domingo Lopez Delgado, un luptator aproape legendar, un uruguayan care, la douazeci si patru de ani, traverseaza Atlanticul sa lupte pentru libertatea altei tari, se inroleaza in Legiunea Straina si trece prin iadul fronturilor din Libia, Franta, Germania, pana la victoria finala.

Si, desigur, Charlotte, fetita minunata, sensibila, inteligenta si curajoasa, ale carei amintiri constituie fundamentul intregului roman-document, puse la dispozitia noastra pentru ca sa intelegem dimensiunea ororii si a dramei traite si cu speranta ca vom evita sa se repete.

Speranta, de altfel, este lumina calauzitoare pe lungul si anevoiosul drum spre libertate al tuturor eroilor cartii.

,,Nu aveam cu ce sa ne jucam. De aceea, mama aduna de pe strazi acele foi volante pe care le imprastiau nazistii si colaborationistii de la Vichy si, cu sfanta rabdare, ne facea jucarii… Ce ironie! Traiam inchisi intr-un dulap si ne omoram timpul cu foile volante care indemnau populatia sa-i denunte pe evreii ascunsi!” – Charlotte, 8 ani

• Aceasta este o poveste de dragoste,” asa isi prezinta autorul romanul-document, „dragoste intre parinti si copii, intre frati, intre indragostiti, intre prieteni, dragoste pentru viata, pentru libertate, pentru pamantul natal.” Un sentiment pus la grea incercare in Al Doilea Razboi Mondial, un timp al descatusarii urii celei mai inversunate, dar care pana la urma invinge, „pentru ca Viata triumfa totdeauna

  .