Lidia Bora scrie versuri veline, linistite, fara efort si ritmate metronometric de parca adulterul, minciuna, furtul, inselatoriile de tot felul s-ar infaptui la fiecare colt de strada si ar fi vizibile de cum deschidem (sau inchidem) fereastra. Si nu e asa? In sprijinul viziunii sale, conform careia imoralitatea este cotidiana, autoarea pune in miscare onomastica plata a numelor proprii comune: Mihai, Ioan, Maria, Grigore si altele asemenea, personaje fara identitate, avand numele numai pentru nevoile si hazul punerii in scena. Locurile in care se desfasoara micile mari conflicte dialogate sunt cele mai comune: la stadion, la tribunal, la supermarket, sau la fel de generice: la Poiana Brasov, in orasul Dej dar mai ales in caminul conjugal de oriunde, topos de predilectie al dramaletelor iscate, de obicei si ca de obicei din pricini materiale. Geometria maritala este dominata de triunghiul amoros, iar actantii sunt dirijati de porniri erotice pe cat de spontane pe atat de subrede. Simtul civic este egal cu zero, iar profitul singura indeletnicire, pardon, scop lucrativ al unei vieti in care a nu face ceva este idealul, ca in „Meserii de viitor” in care, dupa ce antevorbitorii declara altruist nobilele angajamente in slujba cetateanului, un Gigel declara ritos ca vrea sa devina: concetatean. - Mircea Doreanu