Istoria dreptului romanesc

Cursul de fata este scris cu pasiune, este serios si riguros. Suntem convinsi ca studentii si toti cei interesati de istoria dreptului romanesc vor simti bucuria cu care s-a cladit aceasta istorie. Aceasta bucurie rezulta si din claritatea si din siguranta parerilor sustinute de autorii manualului, pareri care se bazeaza pe texte riguros controlate si corect explicate. Autorii pun in legatura, printr-o interogatie permanenta, multiple puncte de vedere cuprinse in impresionantul bagaj bibliografic. Orice cititor atent va sesiza faptul ca Dreptul, produs al unei indelungate istorii, trebuie sa inceteze sa ocupe o pozitie de subordonare fata de celelalte componente ale societatii (politice, economice) si sa iasa din stadiul unei existente vegetative. - Prof. Dr. dr.h.c. Nicolae Popa, membru titular al Academiei de Stiinte Juridice

Dreptul si infaptuirea justitiei sunt doua dintre elementele fundamentale ale civilizatiei (nu intamplator se spune justitia regnorum fundamentum), pe care lucrarea prezentata le are in vedere, transmitand optimism in sanul societatii. In prezent, exista speranta si ea vine nu doar din faptul ca omul are cea mai prospera perioada din istorie, ci si din grotele, padurile si campiile preistoriei, in care traia homo sapiens. Acesta era mai mult bun decat rau, mai degraba de incredere decat lipsit de incredere, mai curand generos decat egoist si mai cooperant decat conflictual. In aceasta abordare, civilizatia apare nu ca o foita de lemn nobil, asezata peste rumegus presat sau lemn de calitate inferioara, ci ca o coaja de portocala, metafora care vrea sa sublinieze ideea ca statul, guvernantii si asezarile umane, cu facilitatile si restrictiile lor, sunt totusi comestibile pentru oameni, insa departe de a fi preferate, iar acestia le accepta atat timp cat sunt rezonabile, deoarece sub coaja lor protectiva se ascunde un miez bun, suculent – adus din preistorie.

Departe de a prisosi, Istoria dreptului romanesc aduce, alaturi de operele anterioare care abordeaza acest domeniu, dar in plus fata de acestea, o lumina noua si postmoderna asupra aparitiei si evolutiei Dreptului romanesc in spatiul cultural si istoric carpato-danubian-pontic. Deschizand cartea si initiind lectura acesteia, m-am simtit ca si cand as privi printr-un hublou retrospectiv.

Lecturand continutul cartii te simti contemporan si, in acelasi timp, protagonist al evenimentelor istorice reproduse. Acesta este, fara indoiala, un merit formidabil al cronicarilor operei. - Prof. Univ. Dr. Mihai Adrian Hotca

Ne sta in fata o masiva si docta incursiune istoriografica in care reconstituiri ale unor pagini de drept ne intampina la tot pasul. - Acad. Razvan Theodorescu

Cu ce vine inedit Istoria Dreptului Romanesc? In stransa legatura cu cele enuntate la inceput, vom prezenta in continuare cu ce vine nou aceasta lucrare in peisajul istoric al dreptului romanesc. Cu smerenie, am considerat ca este necesar acest lucru, nu pentru a ne face un titlu de glorie, ci din simplul motiv ca acela care va folosi aceasta lucrare ca sursa bibliografica a vreunui studiu personal sa se poata ajuta mai usor de informatiile cu caracter de noutate pe care le aducem.

Este prima lucrare ce cauta radacinile dreptului in hatisul a ceea ce denumim noi astazi preistorie. Departe de noi de a cauta radacinile dacilor acum 8000 de ani in urma si de a spune ca a existat o continuitate de atunci, totusi regulile morale care apar raman ca un egregor pe pamantul unde s-au nascut si s-au transmis din generatie in generatie. Astfel, putem lega de acest teritoriu al tarii noastre Legile Tutedanilor, plasate cu aproximativ 6000 de ani inainte de Hristos, zona care reprezenta tinutul cel mai propice din Europa pentru dezvoltarea unei civilizatii, implicit si pentru aparitia unor reguli cu caracter moral.

De asemenea, prin expunerea teoriilor privind inscriptiile de pe placutele de lut descoperite in localitatea Tartaria datate in 5300 i.Hr., lucrarea noastra aduce in atentia cititorului ipoteza ca acea scriere reda reguli de convietuire intre oameni.

O alta ipoteza demna de atentie este aceea legata de legiuitorul Hermes care capata denumirea de Trismegistus, deoarece este regasit cu numele de Mercur la romani si Toth la Egipteni. Din izvoarele grecesti, locul nasterii acestuia este plasat in zona Traciei, este considerat tot de catre greci ca fiind cel care a dat primul set de reguli oamenilor din acea zona. Am considerat ca este necesar a aminti despre el, chiar daca informatia este una cu conotatie legendaro-mitologica, deoarece exista dovezi clare ca el ar fi fost venerat de catre daci si insasi denumirea cetatii Sarmizegetusa isi are originea in denumirea lui: SarmisArmis-Hermes. Mai mult de atat, Herodot, in cartea a VII-a a monumentalei sale lucrari, ne spune clar ca regii si nobilii geti il venerau pe Hermes si cum in acea perioada legile aveau un caracter moralo-religios, nu este gresit a afirma ca primele legi ale getilor erau cele ale lui Hermes.

Amintirea dovezilor din sursele narative grecesti ale vremii despre Zamolxe ca legiuitor al traco-geto-dacilor este o alta informatie importanta expusa. De asemenea, un alt lucru important pe care l-am demonstrat a fost ca Zamolxe nu a fost cel care a adus Legile Belagine la daci, ci el este primul mare reformator al lor, iar aceste legi s-au transmis mai departe din generatie in generatie, dupa ele ghidandu-se toti marii regi daci si intinzandu-se pana in evul mediu in unele tari nordice, care le-au preluat de la geti pe filiera gotica.

O alta premiera pentru o lucrare de istoria dreptului este data de prezentarea lui Anacharsis, unul dintre cei sapte intelepti ai antichitatii. Print fiind, din neamul dacizat al agatarsilor, el va merge la Atena si il va ajuta pe Solon la crearea legilor dupa care s-au ghidat ulterior si atenielii, asa cum ne informeaza Plutarch. Tot de la acest mare invatat grec aflam ca Anacharsis a publicat un cod de legi si in „tara sa natala”. De aici tragem concluzia ca acesta a fost unul dintre primii mari legislatori de pe actualul teritoriu al Romaniei despre care insa se vorbeste atat de putin.

Un alt lucru care apare in premiera intr-o lucrare de istorie a dreptului este legat de modul cum era aplicat dreptul cutumiar pe actualul teritoriu al Romaniei in antichitate. Toate cutumele si regulile despre care aveam cunostinta pana acum au fost atribuite grosso-modo traco-getilor. In realitate lucrurile au stat altfel. Pe teritoriul nostru au dainuit populatii diferite cu reguli diferite. De aceea, in urma studierii izvoarelor, am reusit sa incadram cinci mari „categorii”: geto-daci, sciti, agatarsi, saci-galactofaci si traci. Fiecare dintre acestea avea reguli diferite dupa care se ghidau. Izvoarele pastrate pana in prezent ne-au permis sa identificam cutume in ceea ce priveste proprietatea si institutia familiei.

De asemenea, in perioada de la Dromichates pana la Rubobostes, prin dovezile expuse am aratat ca celula de baza era formata de obste, in care un rol insemnat il avea Sfatul batranilor sau inteleptilor, forma de conducere era democratia militara, iar toate deciziile erau dezbatute si luate in baza unor cutume transmise din generatie in generatie.

Din perioada dintre Burebista si Decebal, aflam ca regele avea ca mana dreapta un preot care era si legislator. Totodata, triburile care faceau parte din regat sau micile regate ulterior dupa moartea lui Burebista, in afara de respectarea unui numar restrans de legi venite de la centru, se ghidau dupa propriile cutume.

Un alt lucru cu caracter de noutate expus intr-o lucrare de istoria dreptului, pe baza informatiilor pe care ni le-a oferit Ovidiu in momentul in care a fost renegat la Tomis, este ca getii practicau duelul judiciar in care isi faceau dreptate in urma unei confruntari. Scrierea lui Ovidiu este primul izvor care atesta duelul judiciar. Un alt aspect inedit expus este legat de legile pe care le practicau dacii liberi in perioada cuceririi romane. Dupa cum Dio Cassius ne spune, Carpii se ghidau in continuare dupa legile cu caracter moralo-religios pe care le intalnim chiar in timpul lui Burebista, unde celula de baza era obstea sateasca, iar principalul organ legislativ era Sfatul batranilor. De asemenea, cea mai mare parte a populatiei dacice din interiorul provinciei Daciei Augusti se ghidau dupa aceste reguli. Argumentele pe care ne ajuta sa ne dam seama de acest lucru este ca ei traiau izolati de restul locuitorilor veniti si mai mult de atat, ei nu vor deveni cetateni ai imperiului dupa noua constitutie a lui Caracalla din anul 212. Ca atare, setul de legi impuse de romani face ca acestia sa traiasca izolati de restul populatiilor.

In perioada de dupa retragerea aureliana, cea mai importanta sursa, pe care o prezentam in premiera intr-o lucrare de istoria dreptului, este aceea a imparatului bizantin Flavius Mauricius Tiberius Augustus (539-602 d.Hr.), care ne arata clar ca straromanii respectau multe dintre cutumele mostenite de la stramosii lor daci. Cunoscand si faptul ca odata cu aparitia marilor invazii a existat o ruralizare masiva, rezulta ca dreptul s-a transmis si s-a conturat prin sfatul batranilor - principalul organ legislativ al obstii satesti. De asemenea, prin dovezile arheologice pe care le-am prezentat indirect, vom vedea ca acest drept cutumiar era uniform in toate comunitatile de valahi. Acestia nu s-au amestecat cu migratorii care erau vremelnici si duceau doar o politica de rechizitie a bunurilor si a alimentelor necesare, fara a fi interesati de a se stabili pe acest teritoriu.

De asemenea, un alt aspect inedit expus in aceasta lucrare era reprezentat de detalierea vechiului drept nescris romanesc cunoscut si cu numele de Obiceiul pamantului sau Jus Vlalachicus. Prin unele argumente aduse in premiera, aratam omogenitatea legilor nescrise dupa care se ghidau romanii chiar si in enclavele din zona Balcanilor, Ungaria sau Polonia.

O alta perspectiva inedita expusa este legata de asemanarile dintre Jus Valachicus si alte legiuiri vechi, cum ar fi Legile celor douasprezece tabele sau Lex Romana Utinensis.

Inedit mai ales este faptul ca in lucrare a fost tratata perioada de dupa formarea Principatelor Romane pana la perioada fanariota. Cercetand cu atentie izvoarele editate ale Academiei Romane, am reusit sa facem cateva diferente de nuante in ceea ce priveste modul cum se aplica dreptatea. In primul rand, pe baza documentelor descoperite de Stefan Pascu in arhivele Vaticanului si ne referim aici la acea insemnare a italianului Franco Sivori, care era mana dreapta a principalului judecator al tarii si anume a domnului (in cazul de fata Petru Cercel), vedem ca la sfarsitul secolului al XVI-lea se aplica inca vechiul drept romanesc nescris, chiar daca incepusera sa apara primele pravile. Tot conform documentelor, vom vedea ca pana in acest moment existau diferente intre diferitele taxe aplicate judecatii sau survenite in urma judecatii si ne referim aici la Zaveasca, Ferie sau Gloaba. De asemenea, cu titlu inedit, am expus care au fost motivele ce au stat la luarea deciziei de legarea de glie a taranilor din Moldova si Tara Romaneasca.

Un alt lucru nou cu care vine lucrarea noastra este legata de prezentarea dovezilor, cum ca prima legiuire scrisa a aparut in Moldova in timpul lui Alexandru Cel Bun. De asemenea, privind aparitia dreptului scris, pe baza manuscriselor inedite care se regasesc in Scheii Brasovului, venim cu informatii despre cateva pravile nestudiate pana in momentul de fata, precum si despre copiile unora care existau deja, dar despre care nu aveam cunostinta ca s-ar fi facut mai multe copii in Transilvania, iar in acest sens ne referim la codul de legi al lui Matei Basarab.

De asemenea, aferent perioadei fanariotilor, venim cu informatii noi pentru o lucrare de istoria dreptului in ceea ce priveste masurile de preventie, a casatoriei timpurii, a principalelor motive de divort precum si care era rolul adevarat al Tribunalului Eclezeiastic.

Privind partea de sfarsit de istorie moderna si intreaga istorie contemporana, am detaliat pe larg principalele aspecte care au dus la evolutia dreptului. Am detaliat in acest sens masurile luate de Alexandru Ioan Cuza in ceea ce priveste codurile de legi menite a desavarsi opera Unirii de la 1859. Totodata, in paralel, am detaliat masurile si legile de deznationalizare, prezentate in ceea ce priveste pe romanii din Transilvania.

Detalierea Constitutiilor aparute in 1923, 1938, 1948, 1952, 1965 pe baza instrumentelor de lucru directe la care am avut acces, creand o imagine cat mai transparenta a dreptului a reprezentat unul dintre lucrurile propuse si atinse al lucrarii noastre.

Nu in cele din urma, propunandu-ne sa ajungem cat mai aproape de dreptul de zi cu zi, am expus detaliat modul in care dreptul Uniunii Europene influenteaza dreptul nostru intern.