Inteligenta Inimii

Intr-o lume obisnuita cu mediocritatea si complezenta cu lipsurile si slabiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtutilor, ancorata in experienta religioasa, este nu numai bine-venita, ci si necesara pentru promisiunea statornica a demnitatii si a nobletei umane. Acoperind tematici intense si profund intime, precum speranta, fidelitatea, iubirea, moderatia, bunatatea, frica, modestia, politetea, eseurile cuprinse in acest volum vorbesc fiecaruia si fiecareia dintre noi in cuvintele dupa care tanjeam, in incercarea de a articula nevoia de apropiere, suflu interior, deschidere totodata spre umanul si divinul din noi. „Inteligenta inimii” este acel nod fundamental in care sinele se intalneste cu celalalt si cu cerescul, in care intelegerea si iubirea se contopesc, in care existenta si transcendenta capata sens si nemarginire. „Daca cerul vietii este inima, Dumnezeu este cerul inimii”, scrie atat de viu si de frumos Bogdan Tataru-Cazaban.

Bogdan Tataru-Cazaban a studiat filosofie si teologie la Universitatea din Bucuresti si a urmat stagii de cercetare la Colegiul Noua Europa (Bucuresti) si la EHESS/Maison des Sciences de l’Homme (Paris). Este doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti, cercetator stiintific la Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Romane, co-fondator al revistei Chora. Revue d’etudes anciennes et medievales si membru al mai multor asociatii si societati academice. Printre volumele publicate se afla: Dumitru Staniloae sau paradoxul teologiei, in colaborare cu Teodor Baconschi (Anastasia, 2003); Pluralitatea metafizicii medievale. Istorie si structuri (Polirom, 2005); O filozofie a intervalului. In honorem Andrei Plesu, in colaborare cu Mihail Neamtu (Humanitas, 2009); Sfantul Martir Iustin Filozoful. O introducere (Deisis/Stavropoleos, 2010); Comuniune si contemplatie. Despre crestinismul patristic si bizantin (Zetabooks, 2011); Corpul ingerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor ceresti (Humanitas, 2017); Andre Scrima: experience spirituelle et langage theologique, impreuna cu Daniela Dumbrava (Roma, 2019). A tradus din Augustin (2004, 2010), Boethius (2003), Cusanus (2008), Hugo din Saint-Victor (2005), Levinas (2006), R. Klibansky, E. Panofsky si F. Saxl (2002), G. Ravasi (2019). A ingrijit volumele: A. Scrima, Duhul Sfant si unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu si Sf. Ioan Damaschin, Despre cele doua vointe ale lui Hristos (Anastasia, 2004). Intre 2010 si 2016 a fost ambasadorul Romaniei pe langa Sfantul Scaun. A primit Ordinul „Pius al IX–lea” in grad de Mare Cruce, Ordinul „Pro Merito Melitensi” in grad de Mare Cruce (Ordinul Suveran de Malta), Ordinul National „Serviciul Credincios” in grad de Cavaler, Ordinul Coroanei Belgiei in grad de Comandor.

• Pentru cei vechi, inima cuprindea totul: emotiile, desigur, dar si curajul, si, mai ales, gandirea si imaginatia. A parcurge gama de sensuri ale cuvantului kardia sau phren la poetii si tragicii greci sau ale ebraicului leb/lebab la profeti este un antidot pentru reflexele moderne de a separa ratiunea de sentimente si de a le vedea functionand autonom si, de cele mai multe ori, conflictual. Sensul global al inimii in antropologia spirituala nu tine de carente analitice sau terminologice, ci de convingerea ca viata are, cu toate tensiunile ei, o unitate de profunzime, o forma de inteligibilitate si de transparenta. Inima este, in acest sens, locul sau modul de a fi in care experienta devine cunoastere, suferinta si durerea hranesc intelepciunea, pasiunile si conflictele se pot preschimba in stapanire de sine si pace

  . Bogdan Tataru-Cazaban

• Elogiata, insa putin practicata, virtutea este o tema prea solemna pentru a intra in preocuparile curente. Pentru unii tine de o etica maximalista, ipostaziata eroic, implauzibila in viata de zi cu zi. Pentru altii – un element de retorica motivationala in momente de cumpana. Pentru cei care cred in realitatea ei, virtutea ramane orizontul inspirator al unei conditii greu de atins. In paienjenisul relatiilor si in multipla stratificare interioara, pare sa nu fie loc pentru construirea unei vieti virtuoase, singura care pentru antici dadea masura umanului

  . Bogdan Tataru-Cazaban