Umbra mea urca pe scena

Umbra mea urca pe scena

se masoara cu verbele

ingramadite in pieptul actorilor

nimeni nu raspunde la provocare

un control absolut al cortinei

regizorul tresare

am facut ceva gresit

spectatorii incep sa rada

umbra mea

alba ca o statuie

se clatina spre stanga

unde Ana si Manole incearca un dialog

ciucurii cortinei se lipesc

pe pieptul actritei

odata cu mortarul

umbra inainteaza vulgar

depaseste toate granitele baladei

nu detin controlul

cineva a facut o farsa

poate un amant secret

care vrea sa-l alunge pe mesterul ingamfat

cine sunt eu

si de ce e atat de ingusta scena

spectatorii aplauda ca la un show de duzina

brusc umbra mea se retrage

intelegand neputinta schimbarilor istorice

intr-un cadru perfect

Ana isi plange de veacuri

trupul/frumusetea/pruncul

• Any Dragoianu nu-si calmeaza intru totul angoasele, dar are acces la reflectii mai profunde. Daca pozele de vitrina exista si ele, poeta le echilibreaza bine cu versuri mai adanci si mai confesive. Camasa de forta a devenit confortabila. Poeziile au inca destul din disperarea cu care "femeia" care se juca periculos cu focul voia sa incendieze lumea. Privirea este insa mai larga, se simte o tentatie a impacarii cu Universul si cu destinul. Contez in continuare pe Any Dragoianu si cred ca trebuie sa urmarim cu atentie maturizarea ei promitatoare, textele tot mai ofertante si mereu vitale.

  Horia Garbea