Imparatese in purpura

Palate si manastiri, stralucire si austeritate, dezbinari, iubiri si viclenie, razboinici si patriarhi, tradari, ceremoniale de curte si mirese alese, matasuri, catifele, brocarturi si fosnet de intrigi.

O reformulare curajoasa a modului in care percepem prezenta imparateselor care au modelat secole prin staruinta lor inteleapta, prin impunerea suveranitatii imperiale cu pricepere nebanuita si, mai des decat ne-am inchipui, prin strategii nemiloase, salvand Bizantul de la o arta pur simbolica si decorativa si redandu-i lumea sa complexa, nesupusa si profund religioasa.

Desi au ajuns sa obtina puterea totala in cadrul dinastiilor bizantine prin casatorie, toate aceste imparatese au continuat sa poarte purpura imperiala si sa exercite Tinand seama de greutatea si intinderea rolurilor lor, influenta exercitata de Irina, Eufrosina si Teodora a fost neobisnuita. In Bizantul secolelor al VIII-lea si al IX-lea, toate femeile, chiar si cele din varful ierarhiei sociale, erau constranse de aceleasi definitii care faceau comportamentul lor acceptabil, bun sau vrednic de lauda. Orbirea unui fiu, ca sa luam un exemplu extrem, este un fapt intolerabil. Si totusi, Carol cel Plesuv a procedat la fel ca Irina si a supravietuit condamnarii teologice (si poate si sociale). Asadar, exista situatii in care pot fi acceptate si gesturile cele mai „nefiresti“. Iar aici descoperim un indiciu despre coincidenta anormala dintre normele sociale si situatiile iesite din comun, care ar putea sa explice in ce fel cele trei imparatese si-au atins telurile si au reusit sa evadeze din sferele lor de operare obisnuite.o putere colosala singure, de la Constantinopol – Regina Cetatilor, anihilandu-si adversarii fara ezitare prin abile actiuni diplomatice, pregatite pentru imparati din lumea larga, papi si califi, dar si pentru mai-marii familiilor lor. Si au reusit, cu inteligenta si fara scrupule, sa puna capat iconoclasmului official si sa redea icoanelor locul lor de adoratie din Biserica rasariteana, schimband profund, in acelasi timp, cursul istoriei, al Bizantului, al Islamului si al intregului Apus.

Autor

Judith Herrin este istoric britanic, profesor de studii bizantine si de Anti­chitate tarzie la Princeton University si King’s College. A studiat istoria la Cambridge University si a obtinut doctoratul la Birmingham University. A participat in calitate de arheolog la lucrarile desfasurate in siturile de la Atena si Istanbul. Este autoarea unor lucrari fundamentale despre perioada bizantina si a Evului Mediu european timpuriu, punand in dezbatere rolul jucat de crestinism in acest context.