Sunt convinsa ca lirica lui Ion Vinea merita recitita in intregime, pentru frumusetea convulsionata ce creste din aceasta putere impresionanta a poetului de a cataliza amintirea celor disparuti si de a comuta deficitul de vitalitate existentiala in energie estetica, fie ea si una intunecata. Pentru ca, atunci cand se reflecta in „privirea de apa a trecutului” invocat, subteran, dar cu insistenta, de-a lungul intregii sale creatii (si nu numai in Velut somnia), marele invins al vietii isi permite luxul luciditatii amare de a se percepe drept un invingator: „Langa trofeele vestede/ ale singuratatii/ sunt azi biruitorul intunecat,/ intunecat”. Si nu greseste prea mult.

S-ar putea ca poezia autentica, apta a investi suferinta cu sensuri deopotriva pneumatologice si estetice, sa ne ramana chiar singura Victorie la care putem ravni…
Emanuela Ilie