Sa fii roman!

În urmă cu doi ani, am făcut o vizită în Basarabia. Iar acolo, la graniţa aia, de butaforie, pusă cinic să despartă ceea ce este de nedespărţit, ne-a întâmpinat o prepeliţă cu cozoroc. Era vameşa! Mică, pitică, grasă şi îndoctrinată, se apropia de maşina în care stăteam cu paşi rari şi apăsaţi de destin antic grecesc, implacabil. - Ştampilă roz, avieţi? m-a întrebat ea dur, fără să mă privească, răsfoindu-mi paşaportul cu degetele ei făcute parcă să ancheteze documente, împodobite cu unghii cu o ojă stridentă de culoare roşie, care abia putea acoperi negreala adunată sub ele de-a lungul timpului. O vedeam cum scuipa calm, dar cu hotărâre, pe vârful fiecărui deget dând la o parte, cu o privire leneşă antrenată să ucidă timpul celui din faţă şi cu sclipiri suspicioase, fiecare filă a paşaportului meu...