Intr-una din paginile anterioare dedicate liricii lui Cristian Muntean afirmam ca poetul foloseste, in buna parte a creatiei sale, scriitura aforistica, seaca, mergand la esente si cultivand o inocenta primara a Cuvantului. Aceasta poate fi socotita si principala caracteristica a poeziilor ce alcatuiesc volumul de fata, pe care indraznesc sa-l consider cel mai bun al sau de pana acum, si un castig cert pentru lirica noastra actuala. Scriitura de tip aforistic naste, indeosebi, o Asceza a Cuvantului. La modul concret, ea se manifesta printr-o mare economie de limbaj, sugerand insa o pluralitate de sensuri. Iar textul este, firesc, condensat la maxim. Multe poezii, din volumele sale anterioare si mai ales din acest volum, au dimensiunile unor haiku-uri, devenind adevarate sinteze ale vocii lirice: "Arbori nemiscati. Imensa frunzaraie a simturilor noastre. Orase in miscare." Ideea poetica se esentializeaza, se sublimeaza, provocand eflorescenta sa se retraga in nucleul germinal, solicitand astfel lectorul la descifrarea simbolurilor. Caci Cristian Muntean scrie poezie pentru cititori negrabiti. Un poem, "Cantec de leagan Zbor de sageti... Nastere in sus. Amintire", poate fi un exemplu de eliminare, de catre poet, a surplusului in-fertil de cuvinte din text, pana cand acesta capata expresia ultima.