Clandestin

Poezia a fost dintotdeauna cea mai buna prietena a mea. Refugiul meu. O scriam pe interiorul pleoapei, acolo puteam sa mazgalesc tot ce-mi dicta sufletul meu. Am crescut sprijinita de poezie. Cand imi era greu, inchideam ochii si ea era acolo cu mine: „Spre rasarit, spre rasarit/ Ridica ochii si te scapa/ Acolo dulcele-i destul/ Acolo-s flori, si munti, si apa”-Ludmila Rain Augustin Poeta calatoreste in timp si spatiu, cu naturaletea unui om care cunoaste tainele vietii, generand imagini mirifi ce si dovedind un mare har, acela de manuire si de imblanzire a misteriosului cuvant, devenit, prin valente emotionale inalte, vers: „Am dat o fuga la sfarsitul vietii mele, Sa vad ciresul meu – acum un pui, Si l-am vazut de-acolo, dintre stele, Avea si el puiuti la randul lui. Pe crengi, precum o pasla moale, alba, I se-agata o garla de fl ori dulci, Si toate langa el erau ca lumea, Iar talpa lui purta ai mei papuci.” Rodica Puscasu