In locul sinelui. O abordare a Sfintului Augustin

Unul dintre meritele principale ale cartii este de a fi restituit demnitatea teoretica lui confessio, gasindu-i locul fenomenologic originar in care se constituie relatia dintre mine si Dumnezeu, o relatie paradoxala, altminteri imposibila, dar facuta posibila prin primatul acordat darului si iubirii. In locul sinelui e mai mult decit o carte despre Augustin. (Luigi Alici, Universitatea Macerata)

Cartea trateaza despre statutul fi lozofi ei in raportul sau cu metafizica si cu teologia, dar si despre posibilitatea unei „noi practici fenomenologice a filozofiei medievale”, acum si in viitor. (Emmanuel Falque, Institutul Catolic din Paris)

• Ego-ul nu este asadar el insusi prin el insusi. Nici prin aprehensiunea de sine in constiinta de sine (Descartes, cel putin potrivit interpretarii sale comune), nici printr-un performativ (Descartes intr-o lectura mai putin comuna), nici prin aperceptie (Kant), nici chiar prin autoafectare (Henry), sau prin decizie anticipatoare (Heidegger). Ego-ul nu accede nici macar la sine insusi pentru un altul (Levinas), nici ca un altul (Ricoeur) – mai degraba, el nu devine el insusi decit printr-un altul. Altfel spus, printr-un dar, caci totul se intimpla, fara nici o exceptie, prin si ca dar: „Ista omnia Dei mei dona sunt. Non mihi ego dedi haec. – Dar nimic nu mi le daruisem eu insumi, ci erau daruri din partea Dumnezeului meu” (Confessiones, I, 20, 31, 13, 328). Fac experienta de mine (de sine) atunci cind reduc orice lucru la ceea ce este donat in el. Si stiu ca fac corect aceasta reductie, atunci cind ating in fiecare lucru ceea ce nu pot sa imi dau mie eu insumi: donatul astfel redus la nedonabil ofera testul absolut si irefutabil al exterioritatii locului sinelui

  . Jean-Luc Marion