Nopti albastre

In Nopti albastre, Joan Didion incearca sa asimileze si sa se impace cu moartea prematura a propriei fiice, Quintana. Vazut si ca un text-companion pentru Anul gandirii magice, Nopti albastre este cu mult mai mult de atat: Didion asaza moartea fiicei in contextul propriei imbatraniri, in cel al mortii sotului, si incearca sa conjure spiritul celei dragi prin punerea in scena a unui amalgam de amintiri, de franturi de memorie. Rezultatul nu este insa obtinerea unei intelepciuni sobre,ci, din contra, o rascolitoare meditatie asupra fragilitatii fiintei umane.

• Sfasietoare... O meditatie melancolica asupra mortii si timpului.

  Michiko Kakutani

• Un text incantatoriu... O scrisoare de condoleante adresata omenirii, despre realitatile dureroase ale conditiei umane.

  The Washington Post

• Un discurs frumos, dureros, polifonic... Ceea ce la suprafata pare o poveste eleganta, inteligenta, plina de emotie si de precizie despre pierderea unui copil preaiubit este de fapt o privire eleganta, inteligenta, plina de emotie si de precizie aruncata in hau, o carte care ne obliga sa intelegem, sa recunoastem ca nu exista pregatire pentru tragedie, nici protectie in fata ei, asadar, nici consolare.

  The New York Review of Books

• Profunda si emotionanta... Cartea aceasta este mai mult decat orice o meditatie asupra mortalitatii.

  San Francisco Chronicle

• Pentru aceia, foarte multi, dintre noi care o pretuiesc pe Joan Didion, care nu se satura niciodata de vocea ei si de imaginea ei sclipitoare, fragila, plina de curaj, Nopti albastre e un adevarat cadou.

  Newsday