Invataturi si pravile de rugaciune. Calea imparateasca

Dimitrie al Rostovului · 2017
de la 9.96 Lei · 4 oferte
Salvează ca: Salvată ca:
Salvează ca: Salvată ca:

Cel mai mic preț

Vezi mai multe oferte (2)

Istoricul prețului

Teme

Descriere

 ediția a doua  Fiecare om are crucea sa, adică un necaz al său: fie poftele păcătoase ale firii sale şi lupta trupului împotriva duhului, fie ispitele vrăjmaşului nevăzut, fie prigoane, supărări, jigniri, vorbire de rău şi osândire din partea vrăjmaşilor văzuţi, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru întristător, cum ar fi bolile trupeşti şi orice alt fel de suferinţe. Toate acestea sunt crucile noastre, şi atunci când omul, din iubire de Dumnezeu, le poartă cu răbdare, se face părtaş pătimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.  Calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată... Omul trebuie să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirea păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele peste măsură de aspre, care duc la trufie... Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, va urca la cer ca pe o scară şi va ajunge în Rai.

Detalii

Categorie
Religie & spiritualitate / Religie / Crestinism
Autor
Dimitrie al Rostovului
Traducator
Adrian Tanasescu-Vlas
Editura
Sophia
Anul publicării
2017
Limbă
Romana
Copertă
Brosata
Dimensiuni
110x160 mm
Pagini
208
Vezi mai mult

Mai multe cărți de Dimitrie al Rostovului