De mine viata si-a tot ras

In toamna anului 1951, Vera, evreica si activista in contraspionajul Armatei de Eliberare Nationala a Iugoslaviei, e arestata. Sotul ei, Milos, ofiter in cavaleria maresalului Tito, tocmai se spinzurase. Profund indragostita, Vera isi apara barbatul si refuza cu incapatinare sa semneze actul prin care acesta ar fi fost declarat dusman al poporului si spion sovietic al lui Stalin. Prin urmare, va fi aruncata in lagar si torturata, nevoita sa-si lase fiica, micuta Nina, in voia sortii. O rana adinca le va desparti. Odata reunite, se vor putea impaca, oare, cu trecutul, sau blestemul va fi transmis din generatie in generatie? Zeci de ani mai tirziu, inarmata cu o camera video, Ghili, fiica Ninei si nepoata Verei, reconstituie odiseea familiei.

• Cu ani in urma, am vrut sa scriu o colectie de povesti de dragoste adevarata – si nimeni nu avea una ca a ei. Primul ei sot s-a sinucis pe vremea cind era prizonierul serviciilor secrete ale lui Tito, in 16 octombrie 1951. An de an, in 16 octombrie, o sunam si-i spuneam: mi-am amintit ca astazi e ziua lui Rade, sotul tau. Plingea ca si cum el abia murise. Era bintuita de aceasta intrebare: de ce a facut-o, de ce n-a putut fi indeajuns de puternic pentru a depasi tortura, cum a fost ea? Vorbea cu atita duiosie despre el, aceasta femeie – atit de neclintita in privinta ideologiilor, dar atit de tandra in iubire.” David Grossman, Elle

  Italia

• Grossman – ca si Oz – nu imparte lumea aceea in buni si rai, nu tine cu unii impotriva celorlalti, nu are «solutii», nici iluzii, nu uraste decit razboiul acela dintre doua adevaruri la fel de indreptatite. Unul dintre acei romancieri – nu chiar foarte multi – pe care putem conta.

  Radu Cosasu, Dilema veche