Proza

Mihai Eminescu (1850 – 1889), impus initial prin inegalabilele si valoroasele sale poezii, isi desfasoara cu mare talent spiritul creator si in proza, in special in nuvele (Sarmanul Dionis, Cezara, Avatarii faraonului Tla , Geniu pustiu), structurate in volumul de fata pe doua cicluri: antume si postume.

In microcosmosul nuvelei eminesciene se reflecta magistral aceleasi teme care l-au preocupat si in versuri: iubirea, natura, mitul androginului, metempsihoza etc., creionate cu un penel de mare maestru, intr-un spirit alert, pe fondul unei tensiuni intretinute cu succes de intamplarile stranii, fantastice sau chiar fabuloase, ca in basmul Fat-Frumos din lacrima.