Departe de trunchi

Bestseller New York Times

Dupa bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistica americana cu o carte dedicata familiei si problemelor sale. Potrivit autorului, esenta conditiei noastre rezida in caracterul de exceptie al fiintei umane, in ceea ce ne diferentiaza pe unii de ceilalti, unindu-ne in acelasi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confrunta cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectati de dizabilitati de tot soiul, a celor superdotati, nascuti in urma unui viol sau delincventi, a celor care aleg sa-si schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, cand nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigand insa un mare numar de familii afectate de asemenea probleme, si neocolind nici o clipa caracterul dramatic al situatiilor cu care se confrunta, Solomon arata ca de foarte multe ori dragostea infrange prejudecatile, ducand la intarirea legaturilor in cadrul familiei si al comunitatilor create prin miscari de solidaritate orizontala.

• Timp de multi ani, identitatea mea principala a fost cea de istoric al tristetii. Imaginile disperarii sunt admirate de cei mai multi, iar pustiirea sufleteasca completa este in general considerata o rasfrangere a integritatii autorului. Dar cand am incercat sa scriu despre fericire, am avut revelatia inversa, respectiv ca nu poti scrie despre ea fara sa pari superfcial. Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton ca «publicul american isi doreste tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicatia acestei observatii era ca nu putem digera imaginea regelui Lear, umbland nebun pe dealuri, fara posibilitatea izbavirii la orizont. Eu as vrea sa ofer o interpretare diferita. As zice ca ne sta din ce in ce mai mult in fire sa cautam transformarea. Oamenii afecteaza adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a caror nevroza s-a transformat in nefericire nu sunt doar nefericiti, ci si convinsi ca au esuat. Partea vitala a acestei inclinatii spre lumina este insa convingerea de nezdruncinat ca dezastrele isi gasesc pana la urma rezolvarea, ca tragediile sunt adesea doar o faza, nu si sfarsitul jocului. Cartea de fata cauta sa scoata la lumina nobletea ascunsa sub ponegrirea lui Howells. Se bazeaza pe o idee si mai optimista chiar, respectiv ca finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, ca nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar ofera o satisfactie mai pretioasa decat una necalita prin suferinta. Asa cum crestele zimtate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este si bucuria aceasta neobisnuita pentru caracterul acestor familii: aproape imposibila, teribila si teribil de frumoasa.

  Andrew SOLOMON