Jurnalul unei epoci. 1926–1935

Avem in aceste prime jurnale „non-intime“, cum le numeste Denis de Rougemont, un autor care se cauta pe sine confruntandu-se cu lumea de la sfarsitul deceniului trei al secolului trecut. O lume tihnita inca, lipsita de convulsii si de derapaje, care nu face parca decat sa-l trimita inapoi, spre explorarea propriei interioritati, pentru a afla acel glas unic ce-i apartine numai lui. Jurnalul de fata este de aceea un discurs de o autenticitate rar intalnita, care respinge deopotriva atitudinea caldicica si excesul in expresie, discurs echilibrat ce-l va caracteriza intotdeauna pe intemeietorul filozofiei personaliste.

• Jurnalul unei epoci vol.1: 1926-1935. Taranul de la Dunare. Jurnalul unui intelectual in somaj

  Denis de Rougemont

• Nu ma intereseaza nici arta de a spune in sine, care este o zicere despre nimic si careia mai multe scoli de retorica ii innoiesc prin secole exigenta austera sau baroca; nici acel mod de a spune fara arta de care oricine s-a crezut capabil, dintotdeauna, pe motiv ca a trait. Daca ar trebui cu orice pret sa aleg, probabil as opta – impins de o nevoie inconstienta de a supracompensa – pentru povestire. Pentru Istorie, asadar.

  Denis de ROUGEMONT

• Gandirea lui Denis de Rougemont este globala, se regaseste la toate nivelurile, este totala fara a fi totalitara; nu e dogmatica, insa ofera cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gandire personala, fiind capabila sa raspunda problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranta, in masura sa le dea occidentalilor forta intelectuala prin care sa reziste la santajul dogmelor totalitare. Daca tinerii nostri ganditori, aflati intr-un impas cogitativ, au nevoie de o directie si de un model de gandire teoretica si practica, le pot gasi, spre marele lor folos, la acest autor.

  Eugene IONESCO