Cantarea ne inveseleste, ne imbarbateaza, ne infrateste si ne inalta pe toti oamenii din orice neam, din orice loc, din oprice crez, din orice limba si ne face sa devenim una si unul in El, peste toate despartirile dintre noi.

Dar cantarea nu e numai un fior de bucurie sau un suspin de durere. Nu-i numai un vant usor care trece pe deasupra sufletului, aducandu-i o mireasma sau luand cu el o lacrima. Cantarea duhovniceasca este si un adevar, este si un grai, este si o meditatie, o invatatura, un continut.

Cantarea duhovniceasca este un cuvant din Cuvantul lui Dumnezeu; o intelepciune din intelepciunea Lui; un adevar din adevarul Sau, pus sub forma poeziei si a melodiei tocmai pentru a ne fi mai drag si pentru a ne indemna sa nu-l uitam, sa-l repetam, pentru a lua mai bine seama la el si pentru a-l retine mai lesne, spre a ne stradui sa ne patrundem pana-n adancul fiintei noastre de adevarul, de fiumusetea, de continutul, de puterea, de harul pus in el si sa-l traim cu fapta si cu adevarul in viata noastra.

(...) Tinem sa spunem inca o data: cantarea duhovniceasca nu este si nu trebuie sa fie numai o distractie a gurii, nici o gadilare placuta a urechilor, nici o usuratica pierdere a timpului. Ci trebuie sa fie folositoare zidire duhovniceasca, o fericita improspatare a sufletului, o imbogatire inteleapta a mintii, o sfintitoare primenire a inimii in Domnul.