Primul care a remarcat talentul viguros al fostului "uneltitor impotriva sigurantei Statului" (aceasta era sentinta standard pentru toti indezirabilii politici) a fost dupa aceleasi marturisiri tarzii ale Mitropolitului Antonie din Amintiri despre scriitori - Gala Galaction. Tot acolo citim ca Geo Bogza, care a citit romanul in manuscris, entuziasmat, nu s-a multumit doar cu o declaratie patetica ("sunt gata sa mor pentru dumneata"), dar a acceptat sa-i fie, intr-un fel, nasul literar, dandu-i o recomandare pentru editura. O recomandare a lui Geo Bogza cantarea greu in epoca, atat de greu, incat a putut sa adoarma (pe o clipa) chiar si ochiul intotdeauna treaz al cenzurii comuniste din 1970, desi mai tarziu autorul, in spiritul invataturii christice a Dumnezeului nemuritor din om, admite si altceva. Cenzorii, crede dansul, au trait si ei in acest "iad", dar in sufletele lor au mai pastrat "resturi de omenie".

O supozitie care, din pacate, pare sa fie infirmata, intre altele, si de zidul de tacere ridicat in jurul acestei carti despre vesnicia celor "trei ceasuri" ale iadului totalitar.
Andrei Turcanu