Copiii bolnavi de parinti

Fara stirea lor, parintii, bunicii si stramosii ne-au lasat mostenire propriile secrete, traume nealinate, doliuri neincheiate. Decesele timpurii, abuzurile sexuale si alte tragedii din trecut au trasat urme adanci in existenta lor, care persista in timp si ne sunt transmise noua si copiilor nostri. In cazul in care nici macar nu se vorbeste despre aceste vechi dureri, ele nefiind niciodata aduse in discutie sau macar pomenite, corpul nostru le poate totusi exprima, somatizandu-le prin boala si prin suferinta. Corpul copilului, indiferent de varsta, devine astfel limbaj al stramosilor raniti, vocabularul traumei lor. Ca acest lucru sa nu se intample, iar urmasii sa-si poata trai propriul destin, in deplina sanatate fizica si psihica, este nevoie sa scoatem „scheletele din dulap“, pentru a decoda si inchide prin vindecare toate ranile transgenerationale. In cartea de fata, Anne Ancelin Schutzenberger ne arata calea prin care ne putem elibera de acest balast existential, pentru a ne gasi propriul drum.

Toti copiii rezoneaza cu parintii. Ceea ce poate fi bine sau rau. Daca rezonanta este armonioasa, copilasul se va dezvolta precum o floare. Daca insa mama este tulburata, indoliata sau „obosita", copilul va reflecta el aceste stari. Nu trebuie deci sa ne surprinda faptul ca problemele familiale nerezolvate, traumele tainuirea acestora le provoaca suferinta celor mici. Am fost cu totii crescuti de adulti: de catre cei doi parinti, daca au ramas impreuna, sau doar de unul dintre ei, de bunici, de parinti suplinitori sau chiar de asistenti sociali din cadrul orfelinatelor ori din alte stabilimente. Problemele, angoasele, traumele pe care le-au trait acestia, nespusurile secretele lor ne-au marcat mai mult decat credem. In orice caz, mai mult decat cred sau decat sunt dispusi sa recunoasca ei insisi. Unele traume sunt silentioase pentru ca, fiind prea puternice, sunt „indicibile". Parintii sau bunicii nu le-au „digerat", metabolizat, vorbit. astfel s-a format un secret care apasa, de-a lungul generatiilor, pe umerii copiilor, ajungand pana la a le provoca tulburari somatice — cel putin aceasta este ipoteza de la care plecam aici.