Soare si otel

Fotografia de pe coperta: Yukio Mishima, in ipostaza de razboinic japonez, purtand pe cap hachimaki de kamikaze si manuind o katana

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatura, prozatorul, poetul si dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele sau adevarat, se naste la 14 ianuarie 1925 la Tokyo intr-o familie de samurai si incepe sa scrie inca de la varsta de 12 ani. La 16 ani debuteaza in prestigioasa revista Bungei-Bunka. Pentru a-si ascunde activitatea literara fata de tatal sau, adept al unei educatii stricte, adopta pseudonimul Yukio Mishima. In 1943 se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii Imperiale din Tokyo, pe care o absolva in 1947. In 1949 ii apare romanul Confesiunile unei masti (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care il propulseaza in randul celor mai cunoscuti scriitori ai noii generatii. Mishima incepe astfel o cariera literara fulminanta, publicand constant romane, printre care se numara: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), Dupa banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viata de vanzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare si otel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilitatii cuprinde romanele Zapada de primavara (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai in galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) si Ingerul decazut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri si 33 de piese de teatru. Volumul O dimineata de iubire pura (Humanitas Fiction, 2019) contine o selectie din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Intreaga lui viata a fost marcata de preocuparea obsesiva pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul sau Calea samuraiului, aparut in 1967; Humanitas, 2007). Aceasta il va impinge pe 25 noiembrie 1970, ziua in care incheie Ingerul decazut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

• E intotdeauna greu sa judecam un mare scriitor contemporan: ne lipseste distantarea. Iar daca apartine unei alte civilizatii, este inca si mai greu, caci intra in joc ori atractia exotismului, ori neincrederea in acelasi exotism. Riscul intelegerii gresite sporeste atunci cand, cum e cazul lui Yukio Mishima, elementele propriei sale culturi si acelea ale Occidentului, pe care le-a absorbit cu lacomie, adica banalul si straniul din perspectiva noastra, se ingemaneaza in felurite proportii inauntrul fiecarei opere, avand efecte si reusite diferite. Si, cu toate astea, tocmai acest amestec il transforma pe autor intr-un autentic reprezentant al Japoniei, si ea atat de violent occidentalizata, dar marcata, dincolo de orice, de unele trasaturi imuabile. Modul in care la Mishima particulele traditional japoneze au urcat la suprafata si au explodat in moartea lui fac din el, deopotriva, martorul si – in sensul etimologic al cuvantului – martirul Japoniei eroice, cu care putem spune ca s-a contopit in raspar.

  MARGUERITE YOURCENAR

• Ce distinctie exista intre moartea eroica si cea decadenta? Calea duala a crudei stopari a salvarii dovedeste ca, in ultima instanta, sunt unul si acelasi lucru, iar etica literara si etica actiunii nu sunt decat eforturi patetice de rezistenta impotriva mortii si a uitarii. Singura diferenta posibila o reprezinta prezenta sau absenta ideii de onoare, pentru care moartea este «ceva care trebuie vazut», si prezenta sau absenta esteticii formale a mortii care o insoteste, cu alte cuvinte natura tragica a modului in care abordam moartea si frumusetea trupului care se‑ndreapta spre pieire. Asadar, cand vine vorba de‑o moarte frumoasa, suntem condamnati la inegalitati si grade de noroc direct proportionale cu inegalitatile si gradele de noroc cu care am fost binecuvantati inca de la nastere, cu toate ca aceasta inegalitate este oarecum obstructionata in ziua de azi de faptul ca omului modern ii lipseste aproape cu desavarsire dorinta grecilor antici de‑a trai «frumos» si de‑a muri «frumos».

  YUKIO MISHIMA